Vasile Ștefan nu a putut să lase viciile de o parte nici măcar pentru Florentina. Tânăra a sperat până în ultima clipă că acesta își va reveni, însă loialitatea ei a avut un deznodământ tragic.
Vasile Ștefan, ucigașul Florentinei, a avut tentative de suicid
Călăul Florentinei a avut un trecut tumultos, acesta încercând de mai multe ori să își pună capăt zilelor.
În trecut, a ajuns la Psihiatrie pentru consumul de substanțe interzise și tentative sinucigașe. Atunci, jandarmii montani au fost cei care l-au găsit pe acesta într-o pădure.
„ A fost adus acum aproximativ 6 luni din UPU Sibiu. A ajuns în camera noastră de gardă. A rămas internat voluntar. Ulterior, după cele 7 zile de spitalizare, a fost externat cu recomandări, însă putem spune că nu a respectat recomandările, pentru că nu s-a mai întors la noi în spital. Nu ştim dacă şi-a urmat tratamentul sau nu”, a transmis Mihaela Tănase, șef serviciu contagios, potrivit Observator.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Florentina a sperat că iubitul ei se va schimba
Cei doi tineri locuiau împreună de câteva luni, iar vecinii auzeau zilnic țipete și scandaluri din casa lor. Cu toate acestea, nimeni nu s-ar fi așteptat la un asemenea deznodământ.
Florentina a crescut fără părinți și spera să găsească iubirea de care nu a avut parte în iubitul ei. Din nefericire, situația a fost una tragică.
Bunicul Florentinei este răpus de durere și își strigă dorul după nepoata sa.
„Eu am crescut-o de la un an şi două luni. I-am fost şi mamă şi tată. Un suflet pierdut. Plâng întruna! Mama a plecat afară, în Italia.Tata la Sibiu. Erau despărţiţi. Tata nu se mai ocupa de ea, doar eu singur, de la un an şi două luni”, a declarat Mircea Mânzat, bunicul fetei.