Ucraina şi-a închis graniţele cu România şi Ungaria din cauza avariilor la infrastructura energetică. Mesajul lui Volodimir Zelenski

Author: Diana Tilă
Actualizat: 24 aug 2023, 05:45

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski

Sursa: Facebook Volodimir Zelenski

Ucraina a anunţat, astăzi, că a închis graniţele cu România şi Ungaria.

Serviciul de Stat al Frontierelor din Ucraina a anunțat, joi, 24 noiembrie, că punctele de trecere a frontierei cu România și Ungaria au fost închise din cauza avariilor la rețeaua energetică.

Lipsa de energie electrică, după bombardamentele rușilor
[Sursa: Facebook Volodimir Zelenski]

Citește și: LIVE UPDATE Ziua 274 de război în Ucraina: Ungaria va sprijini financiar Ucraina, iar Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, critică atitudinea lui Putin

Ucraina şi-a închis graniţele cu România şi Ungaria din cauza avariilor la infrastructura energetică

Lipsa de energie electrică, după bombardamentele masive lansate miercuri de Rusia asupra Ucrainei, a obligat autoritățile de la Kiev să închidă mai multe puncte de trecere a frontierei cu România și Ungaria.

"Din cauza lipsei de electricitate, înregistrarea persoanelor și vehiculelor nu se desfășoară la punctul de control Solotvino (Slatina), la frontiera cu România, nici la posturile de control din Kosino (Koson) şi Dzvinkove, la frontiera cu Ungaria", a transmis SEF, potrivit Agerpres.

Citește și: Rusia împinge diplomația militară în Africa pentru războiul cu Ucraina

Miercuri, 23 noiembrie, Ucraina a fost supusă unui atac cu rachete, care a afectat 16 regiuni din această țară și pe care Rusia l-a concentrat asupra infrastructurii energetice, a provocat o pană de curent de proporții, care a afectat aproape întreaga țară.

Rusia a lansat un șir de rachete pe teritoriul Ucrainei, ucigând 10 persoane, forțând închiderea centralelor nucleare și întrerupând alimentarea cu apă și electricitate în multe locuri.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

În dimineața zilei de joi, capitala Ucrainei, Kiev, era fără curent electric în 70% din locuințe și aprovizionarea cu apă potabilă se făcea doar parțial.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski
[Sursa: Facebook Volodimir Zelenski]

În plus, după bombardamentele ruse, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că situația din Kiev și din alte orașe ucrainene este "foarte dificilă" din cauza lipsei de curent și că va dura ceva până va fi reluată alimentarea cu energie electrică.

"Astăzi este doar o zi, dar au fost 70 de rachete. Aceasta este formula rusească de teroare. Toate acestea sunt îndreptate împotriva infrastructurii noastre energetice... Spitalele, școlile, transportul, cartierele rezidențiale, toate au avut de suferit", a declarat Zelenski.

Citește și: Articolul 5 NATO a fost invocat o singură dată în 73 de ani. Ce prevede și de ce ar putea fi folosit după ce două rachete rusești au lovit Polonia

De asemenea, ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a transmis că președintele rus, Vladimir Putin, a folosit „ ca armă iarna, pentru a provoca suferințe imense poporului ucrainean".  Președintele rus "va încerca să înghețe țara până la supunere", a adăugat ea.

 

Taguri: