A inceput sa cante la frunza acum 59 de ani, cand era doar un pusti. Noi aveam un par acolo langa casa si de acolo tot ma duceam si rupeam si mai pe furis si mai incercam si mai veneam si ma enervam si reveneam si ma manca buza.

Talentul este o binecuvantare de dincolo. Asa ii place sa spuna. Bunicul sau i l-a descoperit si a vrut sa i-l fructifice.

Iar cu timpul, zgomotul din frunza s-a transformat intr-un sunet placut auzului.

Pare o treaba simpla ce face, dar nu-i deloc asa. Pentru a canta frumos ii trebuie o frunza speciala: cea de par, culeasa la o luna dupa ce pomul, dezmortit dupa o iarna lunga, infrunzeste frumos, dezmierdat sub razele soarelui cald.

Sunt faze ale vietii frunzei. Este la inceput molcuta, blanduta, finuta, nu prea se poate! Nu vibreaza si cand se mai intareste un picut frunza, cand se mai fortifica, atunci este perfecta.

Ficusul olandez este un inlocuitor numai bun in lipsa parului.

Clemence este o frantuzoaica din Vichi. S-a indragostit pe loc de talentul artistului. Si pentru ca nu va zabovi prea mult pe meleagurile mioritice, a vrut sa-l ia cu ea pentru totdeauna pe Nucu Pandrea. Si l-a imortalizat.

Nucu Pandrea, un suflet calator, de artist. A batut lumea in lung si-n lat: Canda, Susa, Norvegia sau Belgia sunt doar cateva dintre locurile in care a cantat si-a incantat.

Dar parca nicaieri nu e mai bine, ca acasa.

"Tu ti-ai strecurat cantecul in mine
Intr-o dup-amiaza, cand
Fereastra sufletului zavorata bine
Se deschisese-n vant,
Fara sa stiu ca te aud cantand."

"Instrumentul" lui e usor de transportat! Mereu are cate o frunza in mana, pentru ca nu se stie cand se iveste o ocazie sa cante