Kanye West si Jay-Z au sustinut acest concert privat in Dubai, cu doua saptamani inainte de Craciun, si au primit fiecare cate 3 milioane de dolari pentru prestatie.
Pentru aceasta petrecere, la care au participat cateva sute de invitati, cei doi rapperi americani au cantat cateva dintre piesele incluse pe albumul "Watch The Throne", o colaborare muzicala a celor doi artisti, care a fost lansat pe piata in luna august.
Jay-Z, pe numele sau real Shawn Carter, in varsta de 42 de ani, a vandut peste 50 de milioane de discuri pe plan mondial si a fost recompensat cu 13 premii Grammy. Rapperul american este sotul cantaretei Beyonce, care va naste primul copil al cuplului in 2012.
Rapperul si producatorul american Kanye West, in varsta de 34 de ani, a devenit cunoscut la inceputul anului 2000.