Ultima ora! Copiii, puţin probabil să transmită coronavirusul între ei sau adulţilor. Ce s-a descoperit

Author: L.S.

Un studiu al Centrului de sănătate pentru Cercetarea şi Supravegherea Imunizării (HCIRS) din New South Wales arată că este puţin probabil ca noul coronavirus să fie transmis de copii, citează The Guardian.

Studiul a fost prezentat duminică, în Australia, unde prim-ministrul Scott Morrison intenţionează să redeschidă şcolile în ciuda protestelor profesorilor.

Acest nou raport, lansat duminică şi citat de şeful serviciilor medicale australiene, arată că este puţin probabil ca minorii să transmită Covid-19 între ei sau adulţilor.

Pentru acest studiu a fost examinată transmiterea coronavirusului în şcolile din New South Wales şi centrele de îngrijire a copiilor, în perioada martie- aprilie.

Examinând 18 cazuri de Covid-19 (nouă studenţi şi nouă angajaţi) din 15 şcoli, rezultatele preliminare ale raportului au arătat că doar un elev de şcoală primară şi unul de liceu „ este posibil să fi contractat Covid-19 de la cazurile existente în şcolile lor”.

Niciun profesor şi niciun membru al echipelor nu au contractat Covid-19 de la cazurile iniţiale din şcoli”, se mai arată în raport.

Rata scăzută de transmitere a fost înregistrată chiar dacă 735 de elevi şi 128 de membri ai personalului şcolilor au fost „contacte apropiate” ale celor 18 cazuri.

Rezultatele studiului „sunt preliminare”. „ Cu toate astea, ele sugerează că răspândirea de Covid-19 în şcolile din NSW a fost foarte limitată”.

Vineri, şeful serviciilor medicale, Brandan Murphy, a citat raportul când a confirmat recomandarea Australian Health Protection Principal Committee (AHPPC) că nu este necesară distanţarea socială în sălile de clasă.

Sindicatele profesorilor sunt împotriva redeschiderii şcolilor, însă Scott Morrison a declarat pentru Sky News că riscul pentru educatori îl reprezintă cancelaria, nu sala de curs.

AHPPC a transmis tot vineri un document în care este susţinut că în sala de curs nu este nevoie să fie respectate regulile de distanţare socială.

Sindicatul Educaţiei a transmis că documentul „ oferă puţine clarificări despre cum guvernele vor asigura un mediu sigur de lucru pentru profesori, directori şi personalul de sprijin”.

Este contradictoriu să ai un set de reguli pentru adulţi în afara şcolii şi altul înăuntru”, a spus preşedinta sindicatului, Correna Haythorpe.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Sindicatul a cerut că revenirea la cursuri să fie făcută în mai multe faze.

În statul Victoria, şcolile rămân închise pentru toţi elevii, cu excepţia copiilor lucrătorilor esenţiali. Şeful serviciului medical de aici a spus că sfatul lui nu se schimbă legat de şcoli, în ciuda studiului.

În Tasmania, şcolile vor fi deschise marţi, iar elevii au fost încurajaţi să meargă la şcoală şi în South Australia, West Australia şi Northern Territory.

În Queensland, şcolile sunt deschise doar pentru copiii lucrătorilor esenţiali, altfel, vor rămâne închise până pe 22 mai.

Autorităţile din New South Wales au spus că şcolile vor fi deschise o zi pe săptămână pentru elevi, începând cu 11 mai.

Ministrul sănătăţii din NSW, Brad Hazzard, a spus că noul studiu arată că „şcolile se numără între cele mai sigure spaţii, iar acesta este desigur un mesaj foarte important pentru părinţi”.

Raportul, condus de profesorul Kristine Macartney, director HCIRS, arată că „trebuie remarcat faptul că jumătate dintre cazurile iniţiale care au apărut în şcoli au fost înregistrate la nivelul personalului”.

Guvernul NSW a subliniat că deşi copiii cu vârstă şcolară reprezintă 16% din populaţia statului, doar 1,7% dintre cazurile de Covid-19 au fost înregistrate la această grupă de vârstă.

Citeste si: Statul în casă afectează imunitatea copiilor? Medicul Mihai Craiu a explicat în ce condiții apare deficitul de vitamina D

Citeste si: Dupa coronavirus, inca o boala se raspandeste rapid in Romania! Sunt 19.756 de cazuri confirmate pana in prezent

Citeste si: Cand se intorc elevii din Romania la scoala! Anuntul facut de Ministrul Educatiei