Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, miercuri seară, la finalul şedinţei de Guvern, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
Prima mările va fi în luna septemnrie, aferentă lunii august.
Atunci, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei.
Alte creşteri sunt prevăzute la 1 ianuarie 2021, banii urmând a fi primiţi în februarie, dar şi la 1 iulie 2021 şi la fel în 2022.
” La finalul anului 2022, vom avea o creştere de 300 de lei pentru copiii de 2-18 ani şi 600 de lei pentru copiii de 0-2 ani.Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului şi are în vedere atât dorinţa legiuitorului şi decizia CCR, cât şi posibilitatea pe care bugetul, astăzi marcat de această pandemie care a avut un efect direct în economie, o poate susţine”, a precizat ministrul Muncii.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
” Ministerul Muncii a prezentat proiectul de OUG care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, 300 de lei pentru copii între 2 şi 6 ani şi 600 de lei între 0 şi 18 ani pentru cei cu dizabilităţi.
Creştere de 20% de la 1 septembrie, iar apoi etapizat”, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern Violeta Alexandru, ministurul Muncii.
Aceasta a explicat că alocaţiile vor mai creşte de două ori în 2021, la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, la fel şi în 2022.
”Deci, alocaţia dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele şi putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor”, a afirmat, la rândul său, premierul Ludovic Orban.
Citeste si: S-a aflat cu cat cresc alocatiile! Care este procentul! Vestea buna vine chiar de la Guvern