Unde este obligatoriu sa purtam masca
”În seara aceasta (miercuri) a fost adoptată modificarea anexelor 2 şi 3 ale Hotărârii de Guvern nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020.
Măsurile care au fost propuse şi adoptate sunt următoarele: Prima mărură, purtarea măştii în spaţiile publice.
Astfel articolul spune în următorul fel: purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile
Citeste si: Ultima ora! Suntem obligati sa purtam masca si afara! De cand se aplica decizia CNSU
Citeste si: O piață din București a fost închisă din cauza coronavirusului. Ce au descoperit inspectorii din sănătate?
Spaţiile şi intervalele orare se hotărăsc la propunerea DSP, luând în considerare posibilitatea prezenţei concomitent a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective unde se constată dificultăţi în păstrarea ditanţei fizice de protecţie sanitară, stabilite în condiţiile legii”, a declarat Arafat.
Cei care administrează spaţiile publice vor fi obligaţi să afişeze anunţuri privind obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele care primesc pensii mai mari în luna aprilie. Cum vor fi livrați banii?
” Totodată, administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise, stabilite potrivit alin.1
Citeste si: Restrictii de la 1 august: e oficial! Ce masuri pregatesc autoritatile
Citeste si: Amenzi masca obligatorie: cat platesti daca nu porti masca in spatiile deschise