Un înotător a fost atacat de un rechin în timp ce se afla în apă, într-o zonă unde scăldatul era interzis. Atacul s-a produs luni, în apropiere de stația electrică Orot Rabin, din Israel, acolo unde mai mulți turiști observaseră prezența unui rechin în apele de mică adâncime. Unii dintre ei s-au retras imediat la țărm, iar alții au asistat neputincioși la ceea ce părea o scenă desprinsă dintr-un film de groază.
Martorii atacului de rechin din Israel fac dezvăluiri înfiorătoare
Potrivit Mirror, martorii au relatat momente de groază, spunând că bărbatul a început să țipe disperat: „Ajutor! Mă mușcă!” înainte de a fi înghițit de apă. Trupul său nu a fost găsit până în prezent.
Serviciile de urgență au fost alertate imediat. Organizația Maghen David Adom a confirmat că a primit o sesizare privind un bărbat mușcat de un rechin.
Purtătorul de cuvânt al poliției a transmis presei locale: „Polițiștii au fost trimiși la fața locului după ce am primit un raport despre un atac al unui rechin asupra unui scafandru aflat în apă. Vom furniza actualizări pe măsură ce apar noi informații. Rugăm publicul să evite intrarea în apă și să nu se apropie de rechini”.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Ce măsuri au luat autoritățile, după ce bărbatul a fost atacat de rechin
Imediat după atac, autoritățile au decis închiderea zonei costiere afectate. Scafandri, echipaje cu jet-skiuri și elicoptere au început o amplă operațiune de căutare. Imaginile difuzate pe rețelele de socializare arată zeci de salvatori scrutând apele în speranța de a găsi trupul bărbatului.
Potrivit surselor citate, rechinul ar fi atacat și unul dintre salvatorii implicați în căutarea victimei.
Citește și: Turistă ucisă de rechin într-o destinație frecventată de mulți români. Avea doar 30 de ani
Atacul a avut loc într-o zonă cunoscută pentru prezența rechinilor, în special în lunile cuprinse între noiembrie și mai. Autoritatea israeliană pentru Natură și Parcuri a reamintit publicului că aceste animale sunt protejate și că interacțiunea cu ele este periculoasă.
„Rechinii nu trebuie abordați. Reamintim populației să evite orice contact cu aceste creaturi marine”, au transmis reprezentanții instituției.