Din primele informații, Silviu Prigoană ar fi făcut un popas într-un restaurant pe drumul său spre Făgăraș, unde a solicitat un pahar cu apă. Aparent sănătos, el a început să se simtă rău și a suferit un infarct. Apropiații afaceristului au dezvăluit care ar fi fost ultimele sale cuvinte.
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană
Un martor a relatat, potrivit wowbiz.ro, faptul că Silviu Prigoană a început să tușească puternic în timpul mesei, iar, în ciuda eforturilor de a se calma, a rostit, cu o voce slabă, ultimele sale cuvinte: „Mă odihnesc.”
La început, cei de la masă au crezut că afaceristul glumește, deoarece el era cunoscut pentru simțul umorului și pentru farsele sale.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Văru’ Săndel a vorbit despre ultimele clipe din viața lui Silviu Prigoană
Văru' Săndel a povestit că Silviu Prigoană tușea de mai multe zile și că, deși se credea că ar fi vorba doar de un infarct, există posibilitatea ca problema să fi fost ceva mai gravă. În timpul mesei, afaceristul a avut o criză puternică de tuse și, într-un moment dat, s-a așezat pe o parte și a spus „Mă odihnesc”. Ceilalți de la masă au crezut că face o glumă, știind că acesta obișnuia să facă farse.
Acesta susține că afaceristul nu doar că nu s-a ridicat, dar a început să se prăbușească, alunecând de pe scaun. Atunci, cei de la masă și-au dat seama de gravitatea situației și au sunat imediat la salvare. Văru’ Săndel a mărturisit că, de când a aflat vestea, nu a putut să nu plângă, subliniind că Silviu Prigoană a fost un om care a ținut foarte mult la el.
„Tușea de foarte multe zile, se pare că poate fi și altceva, de la tuse, nu doar un infarct. A tușit foarte mult la masă, iar la un moment dat s-a pus într-o parte și a zis: ”Mă odihnesc”. Ceilalți au zis că glumește, el era stilul care mai făcea câte o farsă. Numai că, nu doar că nu se ridica, ci cumva se ducea în jos până a alunecat de pe scaun. Apoi și-au dat seama și au sunat la salvare. Nu știu ce să zic, de când am aflat, plâng. E un om care a ținut la mine.”, a spus Văru’ Săndel, conform wowbiz.ro.