Ultimele cuvinte publice ale Anei Maria Vasiliu, adresate lui Gabriel, fost concurent la „Puterea Dragostei”, reflectau dragostea profundă și încrederea pe care o avea în el, chiar în mijlocul unei lumi care părea adesea plină de răutate.
Care este ultimul mesaj public postat de Ana Maria Vasiliu pentru soțul ei, Gabriel
Într-o fotografie care surprinde un moment de tandrețe între ei doi, soția lui Gabriel Vasiliu a scris: „Când ai cel mai bun om lângă tine, nu mai contează că lumea din jur este rea.
Imaginea o arată pe Ana Maria fericită în brațele soțului său. Cei doi sunt într-un cadru festiv și sunt surprinși în timp ce dansează strâns îmbrățișați, într-o atmosferă plină de iubire și armonie. Îmbrăcată într-o rochie albă, elegantă, Ana radia de fericire, iar Gabriel, zâmbitor, o ținea strâns de mână. Această fotografie, acum un simbol al iubirii lor eterne, a devenit o amintire sfâșietoare pentru cei care i-au cunoscut și le-au fost alături.
Cu doar câteva luni înainte de a fi ucisă, Ana și-a deschis sufletul și a împărtășit cu prietenii și familia fragmente din credința ei. Pe 2 iulie, cu puțin timp înainte de tragedie, ea a distribuit un TikTok în care un preot vorbea despre blestemul de mamă, un mesaj despre iertare și evitarea furiei.
Această postare, însoțită de cuvintele: „Las totul în mâna ta, Dumnezeul meu”, dezvăluia natura sa profund spirituală și legătura puternică cu divinitatea.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ce mesaj a transmis soacra Anei Maria Vasiliu, înainte ca aceasta să fie găsită moartă
Destinul a fost, însă, nemilos pentru ea. Pe 8 septembrie, chiar de Sfânta Maria Mică, când apropiații i-au trimis mesaje de „La mulți ani”, vestea cumplită a decesului Anei Maria Vasiliu a zguduit întreaga familie. Soacra ei, fără să știe de tragedie, îi transmisese un mesaj emoționant, o urare plină de dragoste și respect pentru nora sa.
„Dumnezeu mi-a dat să apară în familia mea. Sfânta Fecioara Maria, al cărui nume îl porți, mi te-a dăruit, pentru a mă bucura de o astfel de fată. Mă bucur că ai apărut în viața noastră că am și voi avea bucuria de a trăi și simți că duci familia mai departe alături de copilul meu adevărat! Să îți fie viața binecuvântare și bucurie întocmai”,
a scris transmis soacra Anei Maria Vasiliu, într-o postare pe Facebook.Surse foto: Facebook Gabriel Vga/ Ana-maria Vasiliu