Uluitor! Câte decese din pricina Covid-19 a raportat în total China: "Wuhan e cel mai sigur oraș din lume"

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 20 iul 2022, 07:45
Puțin peste 4.600 de decese din pricina Covid-19 a raportat China!

China a raportat un număr foarte mic de decese din pricina Covid-19.

Primăvara trecută, după ce China reușise să rezolve problema pandemiei de Covid-19, țara asiatică anunța 4.634 de morţi. Se întâmpla la mijlocul lunii mai. 

"Wuhan este cel mai sigur oraş din China şi chiar din lume acum", a declarat Xiong Liansheng, în vârstă de 60 de ani, într-un parc în care pensionarii dansează sau îşi fac exerciţiile de dimineaţă, unii dintre aceștia având măşti pe faţă, relatează stiripesurse.ro.

"Locuitorii sunt foarte conştienţi de măsurile preventive. Chiar şi nepotul meu poartă o mască când iese din casă şi are numai doi ani", a mai declarat Xiong.

În România și-au pierdut deja viața din pricina Covid-19 16.725 de persoane.

Covid-19 continuă să facă ravagii în Europa

Câte decese au fost în România în ultimele 24 de ore din pricina Covid

71 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore în România din pricina Covid-19. 48 de bărbați și 23 de femei au decedat în ultimele 24 de ore din pricina virusului care face ravagii în prezent în Europa. Pacienții decedați erau internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj,  Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București. 

Dintre cele 71 de decese produse în ultimele 24 de ore din pricina Covid-19, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.001. Dintre acestea, 1.083 sunt internate la ATI. 

Citeste si: Coronavirus în România, 11 ianuarie 2021. Câte cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore? Bilanțul pe județe și numărul de teste efectuate