Arhidiaconul Mihail Bucă a inițiat o strângere de fonduri pentru achiziționarea unui aparat performant, pentru Spitalul Clinic Fundeni, care ajută la depistarea rapidă a leucemiei. Acest lucru s-a întâmplat după ce fetița acestuia, Irene Ecaterina, a fost tratată în acest spital.
Un nou aparat performant pentru depistarea leucemiei a ajuns la Fundeni
Reprezentanții Institutului Clinic Fundeni din București au anunțat că au primit, marți, un echipament performant de diagnostic citogenetic în valoare de 155.000
Aparatul a fost achiziționat din donații, la cererea Arhidiaconului Mihail Bucă, după ce fetița sa a fost depistată cu necruțătoarea boală și a fost tratată de către medicii din acest spital.
Protopsaltul Catedralei Patriarhale a explicat într-o conferință de presă cât de mult l-a îngenuncheat vestea primită. De atunci, acesta face tot posibilul să îi ajute pe copiii aflați internați la Fundeni și care suferă de leucemie.
Mihail Bucă a declarat că: „Am venit în genunchi în acest spital, am venit cu un copil, un dar de la Dumnezeu, Irene, iar acest suflet, Irene, m-a învățat multe”.
Aparatul donat are o capacitate ridicată de procesare în vederea analizării și identificării anomaliilor citogenetice
Aparatul, care a fost donat spitalului Fundeni, are o capacitate ridicată de procesare în vederea analizării și identificării anomaliilor citogenetice, ceea ce oferă o acuratețe mai mare de diagnostic și posibilitatea de a examina un număr mai mare de probe într-un timp redus.
Arhidiaconul Mihail a precizat că „După părerea mea, medicii români sunt peste cei din afară – o spun cu toată convingerea. Numai că trebuie să-i ajutăm cu aparatură”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Când am început să facem fapte bune, să lucrăm, Dumnezeu ne-a tras această durere. Am văzut alt orizont, altă viziune. Irene a început să meargă bine ca tratament, cu toate că dna profesor și echipa dânsei știu foarte bine că Irene era un caz foarte grav.”, a mai precizat acesta.
„ Multe voci mi-au spus să plec în altă parte, dar eu mi-am zis că, dacă Dumnezeu m-a adus aici, rămân aici, pentru că am încredere: Dacă Dumnezeu te duce undeva, știe El de ce.”, a spus Mihail Bucă.
Managerul Institutului Clinic Fundeni, prof. univ. dr. Anca Coliță, și-a arătat mulțumirea față de donatori și a declarat că: „Posibilitățile tehnologice au crescut atât de mult, încât ne-au deschis orizontul cunoașterii și al abordării personalizate a pacientului atât în ceea ce privește diagnosticul, cât și, evident, în ceea ce privește tratamentul, pentru că, până la urmă, toate aceste investigații sunt făcute cu un singur scop: de a găsi o soluție terapeutică mai eficientă, mai puțin toxică, care să dea speranță și o șansă la viață acestor pacienți”.
Citește și: 6 cursuri esențiale în viață: investește în tine și în viitorul tău
„Împreună, Ministerul Sănătății, societatea civilă, oamenii buni încercăm să găsim soluții astfel încât să mișcăm lucrurile mai repede și să dăm pacienților ceea ce duc cel mai mult lipsă, și anume timpul foarte scurt în care trebuie să pui un diagnostic corect și în care trebuie să iei o decizie terapeutică. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare!”, a încheiat Anca Coliță.
Membrii comunității „La primul bebe” au strâns fonduri pentru kiturile de analiză necesare în următorii 10 ani, deoarece consumabilele pentru această linie de investigare medicală sunt foarte costisitoare.
Printre donatori se află familia Arhidiaconului Mihail Bucă, inițiatorul acestui proiect, dar și Asociației Liga Legendelor, Societatea Română de Hematologie și mulți alții.
Sursă: basilica.ro