Un bărbat din Botoșani a fost găsit fără viață, în puțul unui lift. Acesta avea doar 45 de ani, dar stilul de viață pe care îl avea nu i-a făcut pe vecini să se mire de deznodământul poveștii.
Un bărbat din Botoșani a fost găsit fără viață, în puțul unui lift
Conform vecinilor, bărbatul consuma destul de des băuturi alcoolice și era și adeptul senzațiilor tari.
Mai mult decât atât, bărbatul obișnuia să deschidă ușile liftului cu ajutorul unei șurubelnițe, după care, urca pe cablurile de la un etaj la altul, conform botosaneanul.ro.
Potrivit locatarilor blocului, liftul nu mai funcționa de miercuri, 8 martie, iar un angajat a fost chemat, pentru a-l repara.
Bărbatul de 45 de ani locuia la etajul zece al blocului, în centrul orașului.
Unii vecini, cu o seară înainte, în jurul orei 23:00, l-au văzut în stare de ebrietate. Mai mult decât atât, acesta ar mai fi căzut o dată în puțul liftului, dar nu a pățit nimic la acea vreme.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Un bărbat a căzut în puțul liftului, deoarece ușa s-a deschis prea devreme
Un bărbat în vârstă de 88 de ani, din Brăila, a văzut moartea cu ochii, după ce a chemat liftul și, deși nu ajunsese, ușile s-au deschis, iar acesta a căzut în gol. Potrivit reprezentanților IPJ Brăila, în acel moment, liftul se afla între etajele cinci și șase, iar bărbatul chemase liftul la etajul șase.
Bătrânul a suferit mai multe răni la nivelul corpului și a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Polițiștii au deschis și un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și: Două avioane militare s-au ciocnit în aer și s-au prăbușit pe o stradă din Roma. Nu există supraviețuitori
„Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 88 de ani, ar fi chemat liftul la etajul 6, însă a deschis ușa și a pășit în interior până ca liftul sa ajungă, căzând astfel în puțul liftului ce se afla în acel moment între etajele 5 și 6. Bărbatul a alertat vecinii, iar ulterior, liftul a coborât cu acesta la parter”, au declarat reprezentanții IPJ Brăila.