Astăzi, în jurul orei 16:00, o crimă a avut loc în plină stradă, în Capitală. Doi tineri s-au certat, iar unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt. La scurt timp după agresiune, victima a murit.
Bărbat decedat după ce a fost înjunghiat în sectorul 3 din București
Agresiunea a avut loc în urma unui conflict pe care doi tineri l-au avut într-o sală de forță din zonă.
„Astăzi, în jurul orei 16.00, prin apel 112, o persoană a sesizat un conflict între doi bărbați, în urma căruia unul a fost lovit cu un obiect ascuțit”, a informat Poliția Capitalei.
Martorii au sunat la 112, iar în scurt timp au ajuns la fața locului polițiștii de la Secția 11.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 11, care pe baza primelor informații au depistat în zonă un tânăr, pe care l-au condus la sediul subunității”, se arată în comunicatul Poliției.
Citeste si: O nouă crimă șocantă în România! La fel ca în cazul din Giurgiu, a fost UCISĂ și INCENDIATĂ!
„Imediat după sesizare, au fost trimise echipaje de prim ajutor, care au acordat îngrijiri bărbatului rănit. În pofida eforturilor medicale, tânărul a decedat. Trupul neînsuflețit urmează a fi ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a informat Poliția Capitalei.
Agresorul a fost prins de polițiști
În cele din urmă, în apropierea locului unde a avut loc incidentul, polițiștii au reușit în scurt timp să îl identifice pe agresor, iar în momentul de față se află în custodia poliției, unde este audiat.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.