După sacrificarea porcului, gazda și invitații s-au așezat la masă pentru a se bucura de preparatele specifice. În timpul mesei, bărbatul din Cluj s-a înecat cu o bucată de carne.
Ce măsuri au luat autoritățile după ce bărbatul a murit înecat cu mâncare la pomana porcului
Deși cei prezenți la pomana porcului au încercat să-i acorde primul ajutor și au apelat serviciile de urgență, echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut decât să constate decesul.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor standard în astfel de situații. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului. Primele investigații sugerează că decesul s-a produs prin asfixiere cu mâncare, nefiind identificate urme de violență pe corpul victimei.
Citește și: Atentie la pomana porcului! Mai mananci dupa ce citesti asta?
„Poliția municipiului Câmpia Turzii a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat a fost găsit decedat într-un imobil, din comuna Ceanu Mare. La fața locului a fost direcționată o echipă operativă de polițiști și un echipaj medical, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o persoană decedată, respectiv un bărbat de 48 de ani.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Majorările se țin lanț în anul 2025! Care sunt persoanele care vor beneficia de creșterea pensiilor
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul s-ar fi înnecat cu bol alimentar, pe corpul acestuia nefiind evidențiate urme vizibile de violență. Trupul acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei, urmând a se stabili cu exactitate cauza decesului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” informează IPJ Cluj”, a transmis IPJ Cluj, conform turdanews.
Un bărbat din Giurgiu a murit, și el, la pomana porcului
Un incident similar a avut loc în urmă cu câteva zile în județul Giurgiu, unde un alt bărbat, în vârstă de 67 de ani, a murit sufocat de o bucată de carne în timpul unei mese de pomana porcului. În prezent, autoritățile desfășoară o anchetă pentru a clarifica împrejurările acestui eveniment.
Tragedia a avut loc sâmbătă, 14 decembrie, în jurul orei 15:25, atunci când poliția a fost alertată de către Serviciul de Ambulanță Județean cu privire la decesul bărbatului, care a survenit în timpul unei mese din propria locuință.
„Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la spital în vederea efectuării autopsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Ionela-Lucica Găujăneanu, purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu, potrivit Fanatik.