Bărbatul de 31 de ani ce avea nevoie de ajutor din partea paramedicilor SMURD, prezentând răni extrem de grave și fiind găsit inconștient după ce se crede că a căzut din tren.
Citește și: „A pus frână şi s-a răsturnat în şanţ”. Un bărbat din Mureș și-a pierdut viața într-un accident de mașină
Un bărbat de 31 de ani a sărit din tren
Paramedicii SMURD au fost solicitați în seara zilei de 12 august 2023 pentru a interveni în salvarea unui bărbat de aproximativ 30 de ani, ce a fost găsit inconștient și cu traumatisme grave. Acesta ar fi ajuns în situația aceasta după ce ar fi căzut din tren, în apropiere de Gara Gherla. "Un echipaj SMURD din cadrul punctului de lucru Gherla a intervenit, pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cel mai probabil căzut din tren, în apropiere de Gara Gherla.
Echipajul SMURD l-a evaluat pe bărbatul de aproximativ 30 de ani ce a căzut din tren, s-au asigurat că acesta se află într-o stare stabilă, după care au așteptat venirea unui alt echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean l-a preluat pe bărbatul rănit și l-a transportat la unitatea de primiri urgenţe din Cluj-Napoca.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Primele informații despre acest incident arată că bărbatul ar fi căzut din trenul IR 1830, care circula pe ruta Galați – Cluj Napoca, după ce acesta a pornit din stația CFR Gherla. Bărbatul ar fi adormit în tren, iar în momentul în care acesta a pornit, tânărul de 30 de ani ar fi sărit din tren deoarece își dorea să coboare la Gherla.
Un alt bărbat și-a pierdut viața făcând aceeași săritură
În luna iunie a anului 2023, un bărbat ar fi vrut să coboare din trenul în care se afla, însă această mișcare l-a costat viața. Polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați cu privirea unui incident ce a avut loc în gara din municipiul Roman. Bărbatul ce și-a dorit să coboare din trenul în care se afla a ajuns să fie prins între peron și șine.
„În urmă cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul, care circulă pe ruta Bacău- Pașcani, ar fi surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Roman, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului”, anunță IPJ Neamț, relatează jurnalul.ro.
Citește și: Ajutor de înmormântare 2023: Câți bani se dau de la stat, după majorarea ajutorului?