Un bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața în mod neașteptat la nunta fiicei sale vitrege. Bucuria s-a transformat rapid în durere și șoc după ce socrul mic s-a prăbușit instantaneu la pământ.
Din ce cauză a murit bărbatul care petrecea la nunta fiicei lui
Tragedia a avut loc în localitatea Bustuchin, județul Gorj, unde bărbatul, originar din Târgu Cărbunești, se bucura alături de familie și prieteni de nunta fiicei sale vitrege.
Deși doar cu câteva momente înainte socrul mic râdea și glumea cu ceilalți invitați, mândru că a avut ocazia să-și vadă fiica vitregă în rochie de mireasă, o durere bruscă și intensă l-a lovit în zona pieptului, urmată de un infarct care i-a adus sfârșitul.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului
De îndată ce bărbatul s-a prăbușit, mireasa și soțul ei au sunat la numărul de urgență 112. O ambulanță a sosit rapid la fața locului, iar medicii au început să-i acorde primul ajutor.
Pentru mireasă, care a pierdut un om drag chiar în ziua cea mare, durerea este copleșitoare. Deși nu era tatăl ei biologic, legătura dintre ei era puternică, iar absența lui va lăsa un gol imens în viața ei și a familiei. Evenimentul care trebuia să fie o sărbătoare a iubirii și fericirii s-a transformat într-o tragedie care i-a marcat profund pe toți cei prezenți.