Un concurent de la Survivor România și-a cerut iubita în căsătorie înainte de Marea Finală. Care a fost răspunsul ei?

Autor: Ana Dinu
Un concurent de la Survivor și-a cerut iubita in casatorie

S-a făcut remarcat în competiția Survivor România prin intermediul performanțelor sportive pe care le-a dombândit în competiție și a reușit să reziste eroic condițiilor din junglă. Acum, a venit momentul la care a visat dintotdeauna, și-a cerut iubita în căsătorie înainte de Marea Finală. Despre cine este vorba?

A avut un parcurs incredibil în competiția din Republica Dominicană și a reușit să facă față condițiilor din junglă până aproape de final. Parcursul său în competiția Survivor România s-a încheiat cu puțin timp înainte de Marea Finală.

Și-a cerut iubita în căsătorie înainte de Marea Finală Survivor

Sebastian Chitoșcă este în culmea fericirii. Fostul concurent de la Survivor România și-a cerut iubita în căsătorie în direct.

Sebi și Alexandra au trecut prin momente grele împreună, tânăra a pierdut o sarcină, însă, acum, relația lor pare că merge mai bine ca oricând. Cei doi au reușit să treacă cu bine peste toate încercările și asta doar cu ajutorul iubirii și înțelegerii.

Sebi a făcut dezvăluiri uimitore după întoarcerea din Dominicană, acesta a vorbit și despre momentul în care a încălcat regulamentul și i-a scris un mesaj iubitei sale.

Soția lui Chitoșcă a povestit despre momentul în care partenerul ei i-a scris, iar în acel moment a realizat că el a clacat.

”În primele săptămâni am fost foarte bucuroasă. Mai încolo a fost foarte greu, când mi-a trimis mesajul a fost capăt de linie”, a povestit Alexandra.

Sebi a mărturist ce a simțit în momentul în care a decis să-i scrie partenerei sale fără să se gândească la cosecințele care ar fi putut urma.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

”Sufletul meu ardea și îmi zicea să trimit mesaj. A durat 2 minute. 

Am intrat de pe profilul dominicanului și i-am trimis mesajul. Am scris repede, am dat send și am plecat, eu nu am așteptat să primesc răspuns. Important era să știu că ea l-a primit. 

În momentul ăla îmi era frică că o să ies din motivul ăla, dar eram fiert să ajung acasă, să îmi văd soția. Eu sunt un om foarte corect, nu îmi place să încalc reguli, nu îmi place să fur, dar conjunctura a făcut în așa fel încât să fac treaba aia.

Dar nu am făcut nimic grav. În mintea mea era doar ce crede ea despre mine, că nu o mai iubesc de stau atâta. Am trecut cu bine peste acel moment. Na, ce să zic. Am făcut-o”, a povestit Sebastian Chițoșcă.

Citeste si: Cosmarul lui Sebastian Chitosca la SURVIVOR ROMANIA: "Am vrut sa plec, sotia nu mai avea sentimente pentru mine" Cum i-a bagat Zanni mintile-n cap

Sebi și-a cerut iubita pentru a doua oară în căsătorie

După întoarcerea de la Survivor România, Sebi și-a cerut din nou iubita în căsătorie, în direct. Cei doi sunt căsătoriți civil, iar povestea lor de iubire este legată de un subiect sensibil. Alexandra a pierdut o sarcină, iar acest fapt a pus-o la pământ, pentru a o face să se simtă mai bine, Sebi a decis să-i facă o surpriză într-o zis și a dus-o în fața ofițerului stării civile.

”Inițial mi-a zis că vrea să ne căsătorim cu acte, eu am rămas încărcinată, ulterior am pierdut sarcina, iar el m-a văzut foarte supărată și a vrut să mă vadă zâmbind pur și simplu. Ne-am trezit într-o dimineață și am zis că ne căsătorim.

A comandat inel, dar inelul a venit după cununie. La câteva zile de la cununie, s-a întâmplat incidentul cu fratele lui. M-a cerut după cununie”, a povestit Alexandra.

Citeste si: Cum a cunoscut-o Sebastian Chitosca pe Alexandra, sotia lui: "Imi mai ramasesera 13 lei pe care i-am lăsat ei pentru că nu avea nimic!" DRAMA nestiuta de nimeni prin care au trecut cei doi ca proaspata familie