Un copil a fost transportat de urgență la spital după ce a consumat ciocolată la un târg de Crăciun din Marea Britanie. Tatăl susține că dulciurile erau contaminate cu substanțe interzise

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 29 nov 2023, 16:22

Un copil a fost transportat de urgență la spital după ce a consumat ciocolată la un târg de Crăciun din Marea Britanie

Sursa: PixaBay

O vizită la un târg de Crăciun a fost aproape marcată de o tragedie pentru o familie din Marea Britanie, deoarece copilul lor a mâncat o ciocolată care, potrivit tatălui, conținea substanțe interzise.

O familie a vrut să petreacă o zi relaxantă la târgul de Crăciun din Masfield, Marea Britanie, alături de copii. Totul ar fi putut să se transforme într-o tragedie.

Un copil a fost transportat de urgență la spital după ce a consumat ciocolată contaminată cu droguri 

Potrivit declarațiilor tatălui, ochii copiilor săi păreau să iasă din orbite după ce au consumat o ciocolată, despre care există speculații atât din partea participanților la eveniment, cât și din mediul online, că ar fi fost contaminată cu droguri, scrie The Mirror.

Ian Godber a afirmat că cei mici au consumat ciocolată de la târgul de Crăciun din Mansfield și că s-a temut pentru viața lor atunci când au început să se simtă rău și să aibă amețeli.

Citește și: Delia va cânta în deschiderea Târgului de Crăciun din Capitală, pe 30 noiembrie: Programul complet al activităților

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Copiii au mâncat patru-șase pătrățele și, după o jumătate de oră, au început să râdă necontrolat. Fiul meu cel mic a fost afectat cel mai rău. Tuturor celor patru copii ai mei le ieșeau ochii din cap, se simțeau rău și aveau amețeli. Am sunat la salvare, care a venit și l-a dus de urgență pe cel mai mic la Urgențe din cauza simptomelor sale”, a declarat bărbatul.

Cetățenii au primit avertismente să nu mai consume batonul denumit Cali-Gold, comercializat sub forma unor „batoane misterioase” la târgul de Crăciun din Marea Britanie. O femeie a fost arestată, după ce cel puțin 10 persoane s-au îmbolnăvit.

Autoritățile au demarat o anchetă în acest caz

Poliția, în colaborare cu Agenția pentru Standarde Alimentare și Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie, a inițiat o anchetă în urma celor petrecute la târgul de Crăciun.

Informațiile care au circulat pe internet, sugerând că ciocolata ar fi fost contaminată cu canabis, au fost respinse de către poliție, iar probele existente până în prezent nu susțin această presupunere.

Citește și: Minivacanța de Sf. Andrei 2023: În ce orașe din România poți merge pentru a participa la deschiderea târgurilor de Crăciun

„Investigăm în prezent rapoartele privind persoanele care s-au îmbolnăvit după ce au cumpărat fără să știe ciocolată cu droguri în weekend.

Testele sunt în curs de desfășurare, dar în prezent nu există dovezi care să susțină afirmațiile conform cărora batoanele de ciocolată ar conține substanțe ilicite",  a transmis un inspector de poliție.