O familie a vrut să petreacă o zi relaxantă la târgul de Crăciun din Masfield, Marea Britanie, alături de copii. Totul ar fi putut să se transforme într-o tragedie.
Un copil a fost transportat de urgență la spital după ce a consumat ciocolată contaminată cu droguri
Potrivit declarațiilor tatălui, ochii copiilor săi păreau să iasă din orbite după ce au consumat o ciocolată, despre care există speculații atât din partea participanților la eveniment, cât și din mediul online, că ar fi fost contaminată cu droguri, scrie The Mirror.
Ian Godber a afirmat că cei mici au consumat ciocolată de la târgul de Crăciun din Mansfield și că s-a temut pentru viața lor atunci când au început să se simtă rău și să aibă amețeli.
„Copiii au mâncat patru-șase pătrățele și, după o jumătate de oră, au început să râdă necontrolat. Fiul meu cel mic a fost afectat cel mai rău. Tuturor celor patru copii ai mei le ieșeau ochii din cap, se simțeau rău și aveau amețeli.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Cetățenii au primit avertismente să nu mai consume batonul denumit Cali-Gold, comercializat sub forma unor „batoane misterioase” la târgul de Crăciun din Marea Britanie. O femeie a fost arestată, după ce cel puțin 10 persoane s-au îmbolnăvit.
Autoritățile au demarat o anchetă în acest caz
Poliția, în colaborare cu Agenția pentru Standarde Alimentare și Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie, a inițiat o anchetă în urma celor petrecute la târgul de Crăciun. Informațiile care au circulat pe internet, sugerând că ciocolata ar fi fost contaminată cu canabis, au fost respinse de către poliție, iar probele existente până în prezent nu susțin această presupunere.
„Investigăm în prezent rapoartele privind persoanele care s-au îmbolnăvit după ce au cumpărat fără să știe ciocolată cu droguri în weekend. Testele sunt în curs de desfășurare, dar în prezent nu există dovezi care să susțină afirmațiile conform cărora batoanele de ciocolată ar conține substanțe ilicite", a transmis un inspector de poliție.