Ultima campanie a brand-ului Zara a stârnit o adevărată revoltă în mediul online, dar și în stradă. Retailer-ul de haine este acuzat de faptul că s-a folosit de războiul din Gaza și de victimele acestui război pentru a-și pune în evidență noua colecție ”The Jacket”.
Brand-ul Zara se află în mijlocul unui scandal uriaș
Lansată pe data de 7 decembrie 2023, noua colecție a provocat indignare și respingere din partea activiștilor pro-Palestina.
În ultima sa campanie de promovare pentru noua colecție de haine "The Jacket", Zara se confruntă cu critici severe. Această colecție, care include 6 modele de jachete din piele cu prețuri între 229 și 799 de dolari, a stârnit nemulțumirea unor activiști pro-Palestina, care au decis să boicoteze brandul, acuzându-l că obține profituri de pe urma tragediei din Fâșia Gaza.
În centrul campaniei se află modelul american Kristen McMenemy, care a pozat printre moloz, înconjurată de statui ce au fost asemănate de activiști cu cadavrele victimelor din Gaza, fiind acoperite cu pânză albă.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Magazinele Zara au fost vandalizate de către activiștii pro- Palestina
Secvențele care par să reflecte viața reală au declanșat un boicot împotriva Inditex, proprietarul Zara. Protestul a început pe platformele de socializare și s-a extins și în stradă. Un magazin Zara din Canada a fost vandalizat de către activiștii pro-Palestina.
Citește și: Cât de grav este afectată economia Israelului de războiul din Gaza?
Renumitul retailer a retras imaginile de pe prima pagină a site-ului și din aplicație. Într-o declarație emisă de Inditex, reprezentanții susțin că noua campanie de promovare a colecției face parte din rutina lor obișnuită de revigorare a conținutului și că această colecție a fost creată în luna iulie, mult înainte de escaladarea conflictului din Gaza- după 7 octombrie 2023. De asemenea, ședința foto ar fi avut loc în luna septembrie.
@m.chaaban @Amal 🦋✨ #fyp #foryou #foryoupage #الك #zara #🍉 ♬ Leve Palestina- ⓢⓘⓘⓘⓘⓘⓝⓖ
”Zara este o companie diversă și nu vom tolera niciodată discriminarea de niciun fel. Condamnăm aceste comentarii care nu reflectă valorile noastre fundamentale ale respectului unul față de celălalt și regretăm ofensa pe care au promovat-o”, au transmis reprezentanții Zara.