Un mort din Vaslui a lipsit de la propria înmormântare și, atunci când oamenii au ajuns la biserică, preotul i-a anunțat că slujba nu se mai ține.
Un mort din Vaslui a lipsit de la propria înmormântare
Ion Bulai a decedat la vârsta de 75 de ani. Acesta era din satul Epureni, județul Vaslui. Atunci când s-au împlinit trei zile și când slujba de înmormântare trebuia să aibă loc, oamenilor li s-a spus de către preotul din sat că aceasta nu se va mai ține.
Din cauza faptului că decedatul nu avea aparținători, cadavrul acestuia va trebui să stea la morgă, până în momentul în care termenul de 10 zile se va împlini.
Bărbatul a fost găsit fără suflare în propria locuință, iar vecinii, cei care l-au și descoperit, au sunat imediat la poliție. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru moarte suspectă.
Mai mult decât atât, din cauza faptului că acesta nu avea pe nimeni care să se ocupe de slujba de înmormântare, mai multe persoane au decis să ajute în acest sens
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Prin urmare, au fost stabilite data și ora la care să aibă loc înmormântarea, iar oamenii din sat au venit la biserică, pregătiți cu pomeni, cu pachetele de mâncare pe care urmau să le împartă, dar și cu colivă.
Oamenii au împărțit pomana și fără ca mortului să i se mai facă slujba
Din moment ce totul era pregătit, preotul din sat a slujit tot ceea ce oamenii au adus la biserică, iar sătenii au împărțit pomana și coliva celor aflați în biserică, dar și altor
persoane din sat.Miercuri, 9 noiembrie, va avea loc înmormântarea bărbatului de 75 de ani, iar sătenii speră să nu se mai lovească de astfel de evenimente, mai ales că este pentru prima dată când așa ceva s-a întâmplat.
„Primăria nu e de vină neaparat pentru că s-a dus să îl ia de la Vaslui. A luat sicriu, a luat hainele date de oameni, din câte am înțeles, a asigurat transportul.
Poate că trebuia o comunicare mai bună cu cei de la Medicina Legală, ca să nu se apuce lumea să facă mâncare, să pregătească pomenile și să se sape de pe acum groapa. Ce era să se facă cu mâncarea cumpărată? S-a dat de sufletul lui Ion, că doar nu era să o ducem înapoi de unde am luat-o”, au spus oamenii din sat, relatează Vremea Nouă.