Un motan crescut în România a fost declarat cel mai frumos din lume. Acesta a fost premiat în cadrul competiției internaționale FIFe World Show

Author: Diana Ghita
Actualizat: 02 aug 2024, 05:10

Marele câștigător al concursului FIFe World Show 

Sursa: Facebook

În ultimul weekend din luna octombrie a avut loc una dintre cele mai mari expoziții de feline, la care au participat exemplare din toată lumea.

Un motan crescut la noi în țară a fost declarat cel mai frumos din lume, în cadrul concursului FIFe World Show, organizat la Strasbourg, Franța.

Cine este campionul competiției FIFe World Show 

Pisoiul, pe nume Elros, a ieșit în evidență din mai bine de 1300 de pisici, aduse din întreaga lume, la marea expoziție de prestigiu. Câștigătorul titlului de „World Winner 2023” are 4 ani și face parte din rasa Maine Coon. Acesta este născut și crescut în București, de către stăpânul său, pe nume Yann Panco.

Motanul a participat în fiecare an la grandioasa competiție, însă, era cât pe ce să rateze ediția din acest an.

„Partea amuzantă este că nici nu trebuia să participăm, eram foarte aproape să nu fiu aici din motive personale. Dar, în avantajul meu, am prieteni încăpățânați, Anda, Cryss și Silviu, care m-au convins să particip în ultimul moment înainte de termen.

Le multumesc pentru tot, contributia lor fiind incontestabilă”, a scris stăpânil lui Elros, pe pagina personală de Facebook.

Pisicile din rasa Maine Coon se caracterizează prin urechile lor ascuțite, prin coada stufoasă și prin blana foarte deasă și pufoasă, care se regăsește chiar și între degetele lor.

Foarte multă lume confundă această rasă cu Norvegiana de pădure, însă, aceste feline sunt mult mai robuste față de cele din rasa Maine Coon, care ajung până la 8 kg.

De asemenea, în comparație cu pisicile Norvegiene de pădure, care sunt răsfățate și leneșe, din fire, felinele din rasa Maine Coon sunt foarte active, îndrăgind mișcarea, ba chiar și apa.

Elros, cel mai frumos motan din lume
[Sursa: Facebook]

Citește și: Ce trebuie să ştii dacă îţi doreşti o pisică: sfaturi utile

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

Elros moștenește un dublu campion

Între 28 și 29 octombrie, în cursul weekendului trecut, pisicile aduse la expoziție au fost admirate de mii de vizitatori, în Parc des Expositions din Strasbourg.

Yann Panco este foarte bucuros pentru că a participat la acest concurs de renume internațional, fiind o experiență de-a dreptul unică, mai ales din perspectiva stăpânului motanului premiat, care s-a bucurat de admirația tuturor.

„Nimic nu se compară cu participarea la cel mai important eveniment pentru pisici și, după atâția ani de participare, emoția rămâne aceeași”, a transmis stăpânul entuziasmat.

Pisoiul Elros face parte dintr-o familie de campioni, moștenindu-și bunicul, care a câștigat două dintre edițiile acestei competiții, în anul 2014 și în 2016.

„Elros a reușit să continue „moștenirea” familiei sale. Anul acesta, echipa României a avut cei mai mulți participanți la un WS și au avut și rezultate fantastice. Vreau să le mulțumesc că sunt alături de mine, ca o echipă adevărată, și mă bucur că am trăit această emoție împreună”, a adăugat Yann Panco, stăpânul motanului.

n
[Sursa: Facebook]

Citește și: Animale cu simțurile cele mai dezvoltate