Un motociclist și-a pierdut viața în urma unui accident din București. Greșeala martorilor l-a costat viața: „Tot ce nu trebuia făcut”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 07 iun 2024, 20:15

Un motociclist și-a pierdut viața în urma unui accident din București. Greșeala martorilor l-a costat viața: „Tot ce nu trebuia făcut”

Sursa: Info Trafic București

Un motociclist implicat într-un accident rutier în Bucureşti a murit la spital, după ce a suferit o hemoragie internă. Martorii au crezut că îi oferă primul ajutor, însă l-ar fi condus spre moarte.

Tragedia a avut loc miercuri, la intersecţia bulevardului Camil Ressu cu strada Odobeşti. Vineri, motociclistul a murit la spital, după o hemoragie internă. 

Un motociclist și-a pierdut viața după un accident rutier din București

Poliţiştii au fost sesizaţi de urgență și s-au deplasat la locul accidentului, unde au constatat gravitatea situaţiei. În aceeaşi zi, motociclistul a murit la spital din cauza rănilor suferite. În urma acestui incident tragic, poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a

produs accidentul.

„Conducătorul unui autovehicul, în vâstă de 57 de ani, care se deplasa pe bulevardul Camil Ressu dinspre strada Dristorului către bulevardul Nicolae Grigorescu, în momentul efectuării virajului la stânga către strada Odobeşti, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sensul opus de circulaţie, pe bulevardul Camil Ressu, de un bărbat în vârstă de 30 ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

În urma impactului, atât conducătorul moto, cât şi pasagera au suferit vătămări corporale. Aceştia au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale"
,
au transmis poliţiştii, conform Observator.  

Specialiștii în prim ajutor subliniază importanţa respectării anumitor protocoale atunci când se intervine în caz de accidente rutiere, în special în ceea ce privește manipularea persoanelor accidentate.

Scoaterea căștii unui motociclist fără a avea cunoștințele necesare poate duce la complicații severe, inclusiv agravarea leziunilor deja existente.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Care a fost greșeala martorilor

Un martor, membru al asociaţiei de voluntari "Există un EROU în fiecare dintre VOI", a povestit pe Facebook detalii despre cum s-a desfășurat accidentul și intervenţia de urgenţă. Conform acestuia, starea motociclistului s-ar fi agravat deoarece un alt martor a intervenit și i-a scos casca în mod necorespunzător. Acest gest, deși bine intenționat, a contribuit la deteriorarea stării victimei.

În cazuri de accidente grave, intervenția neprofesionistă poate avea consecințe fatale, așa cum s-a întâmplat în această situație. Autoritățile îndeamnă cetățenii să sune de urgență la 112 și să aștepte sosirea echipelor de intervenție specializate, în loc să intervină fără cunoștințele necesare.

Citește și: Tânărul ciclist israelian Guy Timor a fost ucis de un șofer beat în timpul unui antrenament

„Voluntarii #EUEIFDV care au intervenit pentru acordarea primului ajutor pana la venirea echipajelor au fost împiedicaţi să-şi facă treaba corect de 5-6 binevoitori care au tot insistat să scoata căştile motocicliştilor (NICIODATĂ să nu faceţi asta, casca se scoate doar de către oameni calificaţi să o facă), să le mişte membrele sau coloana, să-i întoarcă, să-i ude, să le dea să bea apă, etc. Adică tot ce nu trebuia făcut. Parcă aveau To Do list. Asta în ciuda rugăminţilor şi avertismentelor repetate care le-au fost adresate.

Iar asta este pentru tânărul motociclist care i-a desfăcut catarama băiatului, ajutându-l astfel să-şi scoată singur casca. Din păcate am observat târziu şi n-am apucat să intervin la timp pentru că eram ocupat cu motociclista. Revin la tine, tinere: după cum ai observat (sper că măcar atat…), imediat dupa ce şi-a scos casca, starea lui s-a agravat brusc. Dacă nu sunteţi instruiţi în acordarea primului ajutor, mai bine nu o faceţi deloc, pentru că riscaţi să agravaţi leziuni pe care nici nu le vedeţi. Este cel mai corect şi cel mai logic să procedaţi aşa. NU SCOATEŢI CASCA MOTOCICLIŞTILOR DACĂ NU ŞTIŢI CUM! Este suficient să menţineţi cu ambele mâini de o parte şi de alta capul victimei în poziţia în care l-aţi găsit şi să îi ridicaţi viziera", se menţionează în mesajul postat pe Facebook.