După atac copilul a fost transportat de urgență la spital, cu multiple răni pe corp. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, care au găsit și stăpânul câinilor .
Copil de 10 ani, mutilat de trei patrupezi care au fugit dintr-o curte
Copilul de 10 ani a fost la un pas să sfârșească sfâșiat de câini. Totul s-a petrecut în orașul Botoșani, pe o stradă de la periferie, în apropierea unui teren împrejmuit cu sârmă, de unde ar fi ieșit animalele.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, care l-au găsit pe băiat conștient, plin de sânge.
În urma atacului copilul a suferit multiple răni pe corp și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Stăpânul câinilor a fost găsit
Oamenii legii au găsit și stăpânul câinilor, care a revendicat unul dintre câini. Ceilalți doi patrupezi încă nu au fost prinși și se află liberi pe străzi.
”Un minor de 10 ani, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Botoșani, ar fi fost atacat de 3 câini care i-au creat mai multe leziuni, acesta fiind transportat la spital pentru acordare de îngrijiri medicale.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentu. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale pentru prevenirea atacului canin.
Citește și: Ana Oroș, condusă pe ultimul drum. Lacrimi și durere la înmormântarea femeii ucise de câini "A plecat"