Codul penal urmează să fie modificat după ce un nou proiect de lege, care îi vizează pe șoferii prinși băuți, a fost depus în Parlament.
Ce prevede noul proiect de lege
Robert Cazanciuc, senator PSD, a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca niciun șofer prins băut, drogat sau fără permis să nu mai poată scăpa de închisoare.
Codul Penal va fi modificat, după cum apare în proiectul legislativ, aflat în dezbaterea senatorilor, astfel încât să mai fie introdusă o excepție de la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Asta înseamnă că, nu se va mai putea stabili suspendarea executării pedepsei cu închisoarea în cazul uciderii din culpă a unei persoane, în cazul unui accident rutier, dacă șoferul nu deține permis sau dacă va fi prins că a consumat alcool sau substanțe interzise prin lege.
Această lege, care a mai fost propusă în 2019, nu a trecut de votul Camerei Deputaților.
Senatorul Robert Cazanciuc a declarat că această propunere a inițiat-o după ce, chiar de Ziua Copilului, o fetiță în vârstă de 4 ani a fost ucisă de un șofer care circula cu viteză prin localitate.
Acesta a precizat că România ocupa primul loc în Europa, în anul 2021, pentru a cincilea an consecutiv, în ceea ce privește numărul de morți în accidente rutiere, mai exact 1.779 de decese în total.
Ce prevede Codul penal în acest moment
În prezent, codul penal prevede că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă:
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
- pedeapsa aplicată este numai amenda;
- aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
- infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Potrivit lui Robert Cazanciuc, legea penală va trebui completată astfel:
- să ocrotească relațiile sociale referitoare la dreptul la viață prin aplicarea unor sancțiuni adecvate în raport cu gravitatea faptei de ucidere din culpă reținută în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influența alcoolului ori a substanțelor psiho-active. Aplicarea sancțiunii este necesară pentru disciplinarea conduitei destinatarilor legii;
- să creeze premisele reducerii incidenței accidentelor rutiere soldate cu ucidere din culpă în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influența alcoolului ori a substanțelor psiho-active;
- să determine schimbarea atitudinii destinatarilor legii penale față de valorile sociale prin funcția preventiv-educativă de a forma conștiința specifică de respect pentru valorile sociale constituite în jurul dreptului la viață şi integritate ale persoanei, ocrotite de legea penală.
Proiectul de lege va trebui promulgat de Parlament, promulgat de președintele României, Klaus Iohannis, și publicat în Monitorul oficial pentru a putea fi aplicat de către polițiștii rutieri.
România pe primul loc la accidentele mortale în UE
Cu aproximativ 92 de decese la un milion de locuitori, în 2021, România este pe primul loc în UE la capitolul morți în accidente rutiere, arată datele publicate recent de Comisia Europeană. Cele mai sigure drumuri din Europa sunt în Suedia și Danemarca.
Valorile din ultimii doi ani au fost puternic influențate de nivelurile de trafic din fiecare țară, care au fost considerabil mai scăzute în timpul pandemiei.
Sursă: senat.ro