Un nou sezon al emisiunii “Asta-i România!”, cu reportaje memorabile, începe duminica aceasta, de la ora 14:30

Author: Oana Picerea

Sezonul estival, cel mai slab din ultimii 30 de ani!

Emisiunea “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, revine pe micile ecrane, la Kanal D, cu un nou sezon, duminica aceasta, de la ora 14:30!  Reporterii emisiunii aduc în continuare în atenția telespectatorilor reportaje inedite, cu frânturi dintr-o Românie autentică, în care regăsim oameni cu povești interesante de viață, comunități care merită atenția fie prin armonie, fie prin problemele cu care se confruntă acestea. De asemenea, cele mai frumoase și inspiraționale regiuni ale țării vor face parte din caleidoscopul reportajelor marca “Asta-i România!”, odată cu acei oameni care “sfințesc locul” și fac rai din ceea ce au la îndemână.

Un nou sezon al emisiunii “Asta-i România!”

Duminică de la ora 14:30, emisiunea “Asta-i România!” deschide noul sezon cu o retrospectivă a sezonului estival, poate cel mai slab din ultimii 30 de ani. O imagine pe care nimeni nu și-ar fi închipuit-o vreodată, nici turiștii, nici hotelierii, și care va intra în arhiva turismului de la malul mării, drept cel mai slab sezon estival din ultimii ani.

Anul acesta, vacanța de vară a venit la pachet cu multe sacrificii pentru omul de rând, numai cine a pus bani deoparte a reușit să ajungă la malul mării, unde pentru mulți, sejurul s-a redus de la o săptămână la o zi, două. 

Citeste si: Toamna aceasta, românii vor avea parte de multă distracţie, exerciţii pentru minte, interviuri memorabile şi informaţie relevantă, la Kanal D

Hotelierii de la malul mării se plâng că, după doi ani de pandemie sperau să recupereze tot ceea ce au pierdut. În încercarea de a face față scumpirilor, au crescut și ei prețurile în trei valuri; de la cazare, mâncare, servicii și până la șezlong și loc de parcare, dar rezultatul n-a fost cel așteptat pentru că turiștii au fost mai puțini și mai scumpi la vedere ca niciodată.

Una dintre stațiunile fanion ale litoralului, Mamaia, s-a transformat din regina balului de la malul marii de altădată, în Cenușăreasa care și-a pierdut strălucirea cu complicitatea bănuită a autorităților.

De la un capăt la altul, stațiunea e zidită precum Ana lui Manole, fiind transformată într-un cartier cu proprietari de apartamente de lux care nu își mai petrec aici nici măcar verile.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Nu mai este nici o diferența între cartierele mărginașe ale Bucureștiului și așa-zisele complexuri pompos numite ”Residence”, în care turistul se simte precum sardina în conservă.

S-a construit haotic, pe fiecare centimetru pătrat, proprietarii acestor spații gândindu-se că orice bucățică de pământ înseamnă bani. Un tablou deplorabil, la care au contribuit ignoranța autorităților, și care nu pare să se schimbe curând.

Tot în această ediție, reporterii emisiunii ne oferă detalii despre tragedia din Bascov, județul Argeș, o crimă care a înfiorat o țară întreagă și care i-a șocat și pe anchetatori. Un bărbat își macelareste familia și mai apoi mărturisește totul, fără remușcare. În urma lui, un tată își plânge copilul, soția, socrii și cumnatul. E singurul care a mai rămas în viață din familie.

Nu ratați o ediție impresionantă “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, ce deschide noul sezon al emisiunii, duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D.