Un nou sezon al emisiunii “Asta-i România!” își întâmpină telespectatorii duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, cu noi povești inspiraționale. România profundă ni se dezvăluie astfel, pas cu pas, odată cu poveștile emoționante spuse de reporterii și de prezentatorul emisiunii, Mihai Ghiță, prin intermediul reportajelor realizate în cele mai îndepărtate colțuri ale țării.
Un nou sezon “Asta-i România!” începe duminică, la 14:30, la Kanal D
O serie de reportaje, reunite sub titlulatura “România de bine”, dezvăluie o Românie la care ar trebui să ne întoarcem dacă vrem să ne vindecăm. Într-o lume în care parcă n-a mai rămas nimic bun, încă există locuri și oameni care ne arată că nu e totul pierdut.
În prima ediție a noului sezon “Asta-i România!”, ajungem în Bisoca, o comună care se întinde pe câțiva kilometri prin Munții Buzăului, un ținut pe cât de frumos, pe atât de sălbatic și greu accesibil, un loc binecuvântat cu o mâna de oameni buni și harnici, care trăiesc în universul lor, conectați cu natura și muncind pământul pentru a se bucura de roadele lui.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Aflăm povestea familiei Grama, doi bătrâni care au rămas aproape singuri într-un colț de natură sălbatică. În cei 50 de ani trăiți împreună, aceștia și-au făcut rai cu mâinile lor în gospodărie, toată viața dorindu-și în permanență să facă, și nu să aștepte de la alții.
Nu pierdeți începând de duminică, de la ora 14:30, un nou sezon “Asta-i România!”, emisiunea de reportaje, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D!