Este vorba de o altă formă de gripă aviară, H10N3. Primul caz confirmat de H10N3 a fost descoperit la un bărbat în vârstă de 41 de ani din provincia Jiangsu, aflată în estul Chinei, informează mediafax.ro.
Bărbatul a fost internat în spital pe 28 aprilie, el având febră și alte simptome specifice H10N3. El se afla într-o stare bună de sănătate, ulterior fiind externat din spital.
Potrivit Comisiei Naționale de Sănătate (NHC) din China, virusul H10N3 ar fi o tulpină mai scăzută a virusului gripei aviare, iar transmisibilitatea ar fi și ea mai redusă.
Mai multe tulpini de gripă aviară sunt prezente în China, din când în când ele afectând și oamenii, în special pe cei care lucrează cu păsări de curte.
Acesta este primul caz descoperit de virus H10N3 la nivel global.
Gripa aviară a speriat și România în 2005-2006!
În 2005 virusul gripei aviare începea să îngrijoreze și România.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4-5 luni, se pot îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar 2 milioane dintre aceştia vor muri. Oamenii trebuie să ştie că ne aşteptăm la un virus foarte agresiv”, declara, în iunie 2006, cunoscutul epidemiolog Adrian Streinu-Cercel, deputat PSD și fost manager al Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș".
Din fericire nicio epidemie de gripă aviară nu a apărut în România atunci. Au murit, în schimb, 300.000 de păsări, infectate de la alte păsări migratoare.
Gripa aviară nu a creat atunci pagube considerabile în privința pierderilor de vieți omenești, cele mai afectate țări din acest punct de vedere fiind Vietnam, Indonezia şi Thailanda, unde bilanţul deceselor a fost de 87 de
Pandemia de Covid-19 a produs, până acum, 30.312 de decese. 1.077.737 de cazuri de Covid-19 au fost confirmate până acum în țara noastră. La nivel global, pandemia de Covid-19 a produs până acum 3,55 de milioane de decese. 171 de milioane de cazuri de Covid-19 au fost confirmate până în prezent la nivel mondial.
Citeste si: Noi măsuri de relaxare de la 1 iunie! Se redeschid cluburile și se dă startul nunților și botezurilor!