Un om de știință britanic a descoperit o nouă specie de crevete și peste alte 100 de specii oceanice noi, într-o expediție în Noua Zeelendă

Autor: Diana Bostan

Un om de știință britanic a descoperit noi specii de pești

Sursa: Pixabay

Un cercetător britanic a contribuit la descoperirea a peste 100 de specii noi de organisme oceanice în timpul unei expediții în Noua Zeelandă.

Jessica Gordon, om de știință la Universitatea din Essex, s-a numărat printre cercetătorii care au colectat probe de la adâncimi de până la 4.800 de metri sub apă. Aceasta a descoperit o nouă specie de crevete și peste alte 100 de specii oceanice noi.

Un om de știință britanic a descoperit o nouă specie de crevete și peste alte 100 de specii oceanice noi

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de BBC, noile specii identificate în cadrul proiectului includ trei specii noi de pești, calmari, moluște și un nou tip de coral. Dr. Gordon a declarat că este "onorată" să facă parte din studiul care a analizat ”Canionul Bounty”.

Citește și: Milioane de oameni, martori la eclipsa totală de Soare din Statele Unite! „Nu voi uita niciodată acest moment!". De unde s-a putut vedea cel mai bine fenomenul astronomic

"Am explorat zone neînregistrate de pe fundul mării până la 5.000 de metri și am descoperit peste 100 de specii noi de organisme de adâncime", a spus Jessica Gordon, potrivit BBC.

Călătoria de trei săptămâni condusă de Ocean Census a implicat prelevarea a aproape 1.800 de probe de-a lungul sitului subacvatic de 800 km. Jessica Gordon, tehnician specializat la școala de științe ale vieții a universității din Essex, a dezvăluit faptul că mai mulți cercetători din domeniu s-au alăturat călătoriei pentru a ajuta la clasificarea oricărei specii

găsite.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cercetătorul a descoperit trei specii noi de pești

Michela Mitchell, de la Muzeul Queensland, a declarat că echipa de cercetători a descoperit ceva ce ar putea fi o stea de mare, creatură asemănătoare unui anemon marin, dar încă nu a fost găsită nicio dovadă.

Citește și: Lacul de deasupra oceanului! Locul unic în lume care chiar există și pare desprins dintr-un film

"Avem mulți experți care se uită aici și sunt foarte entuziasmați. Acum credem că ar putea fi o nouă specie de octocoral, dar și un nou gen. Și mai interesant, ar putea fi un întreg grup nou în afara octocoralului”, a spus Michela Mitchell, potrivit sursei menționate anterior.

Cercetătorii sunt convinși de faptul că aceasta este o descoperire semnificativă pentru adâncurile mării și oferă o imagine mult mai clară asupra biodiversității unice a planetei. Profesorul Alex Rogers, directorul științific al Ocean Census, a declarat că este impresionat de biodiversitatea vieții descoperite.

"Pare că avem o mulțime de specii noi. Până când toate specimenele noastre sunt examinate, vom avea peste 100 de specii noi. Dar

ceea ce m-a surprins cu adevărat aici este faptul că aceasta se extinde la animale precum pești; credem că avem trei specii noi de pești.",  a declarat Alex Rogers, pentru BBC.