„Un om prea bun pentru lumea asta”. Căutările Angelikăi, studenta dispărută în Sibiu, au reînceput, după ce mai multe indicii misterioase au fost descoperite, într-o pădure

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 12 mar 2023, 11:50

Criminaliști, voluntari și câini de urmă au plecat în căutarea Angelikăi, în Pădurea Dumbrava

Sursa: Observatornews.ro

Angelika Maurer, studenta din Sibiu, este dispărută de săptămâni întregi, deși unele indicii misterioase au fost găsite. Echipele de căutare s-au reformat și au plecat, din nou, în căutarea ei.

Angelika Maurer este studenta din Sibiu care a dispărut fără urmă încă din luna februarie. Oamenii legii și mai mulți voluntari au reînceput să o caute, în speranța că o vor găsi, dar pistele pe care merg nu duc nicăieri.

Angelika Maurer, studenta din Iași, este de negăsit de câteva săptămâni

Criminaliști, voluntari și câini de urmă au plecat în căutarea Angelikăi, în Pădurea Dumbrava. Căutările acesteia au durat patru ore și au acoperit o distanță de 300 de hectare, dar niciun indiciu nu a arătat cum că fata s-ar afla acolo.

De data aceasta, căutările au fost efectuate în partea de sud-est a Pădurii Dumbrava și 40 de voluntari și-au oferit ajutorul.

„Am ales să căutăm într-o altă zonă decât cele pe care noi le-am scotocit. Se caută pas la pas, cât și cu ajutorul autovehiculelor 4x4”, a declarat Lucian Tarnu, șef adjunct al IPJ Sbibiu, conform observatornews.ro.

Pentru a ajunge în zonele greu accesibile, au fost folosite mașini de teren, iar, printre persoanele care s-au alăturat căutărilor, se numără și Simina, una dintre colegele de serviciu ale fetei dispărute.

Citește și: A murit de ziua fiicei sale, din cauza unui stimulator cardiac pentru care ar fi plătit 3.000 de euro medicului Tesloianu

„Un om prea bun pentru lumea asta. Cred că a fost cea mai bună colegă în perioada când am fost ghid la Biserica Evanghelică din Sibiu. Deosebită, de o modestie rară”, a declarat aceasta.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Criminaliști, voluntari și câini de urmă au plecat în căutarea Angelikăi, în Pădurea Dumbrava
[Sursa: Observatornews.ro]

Primele indicii au fost găsite în  luna februarie

Pe 23 și pe 24 februarie, mai multe obiecte persoanele de-ale Angelikăi au fost descoperite la trei kilometri de Pădurea Dumbrava.

Conform lui Alin Bozan, unul dintre membrii asociației de căutări, au fost găsite portofelul și cardurile acesteia, dar și telefonul, ochelarii și cheile, așezate pe un buștean. Obiectele persoanele ale acesteia au fost așezate cu grijă, ceea ce ridică multe semne de întrebare.

Ultima dată când Angelika a fost văzută a fost pe data de 8 februarie, iar dispariția ei a fost anunțată de către fratele ei, după o săptămână. Primele căutări, care s-au desfășurat la începutul lunii martie, au mobilizat mai bine de 400 de voluntari.

Citește și: „Nu-mi pasă! Să fiți fericiți”. Mesajul de adio lăsat de Ionuț, asistentul medical din Arad, iubitei sale însărcinate, înainte de a-și lua viața

„Nu i-am găsit un articol vestimentar sau încălţăminte. ..”, a spus Victor Maurer, fratele fetei dispărute. „Avem speranţe că poate totuşi o să o găsim în viaţă”, a precizat și Oana Maurer, cumnata acesteia.

Angelika Maurer era studentă la teologia și urma cursurile Institutului Evanghelic din Sibiu, iar, în anul 2023, urma să termine ultimul an de studiu.