Gest emoționant făcut de unul dintre câștigătorii de la “ Jocul cuvintelor cu Dan Negru ”! Eugen Udrea, polițist criminalist de profesie, a fost profund mișcat de povestea a doi frați orfani de tată și abandonați de mamă, care încearcă să își construiască o casă cu propriile mâini. Impresionat de drama celor doi adolescenți, prezentată pe larg la “Asta-i România!”, polițistul pasionat de cuvinte și-a dorit să îi cunoască și să îi ajute pe cei doi tineri, de 16 și 13 ani.
Gest emoționant făcut de unul dintre câștigătorii de la “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”
Însoțit de soția și mezina familiei, acesta a ajuns în satul Pelinu (Constanța) și le-a oferit celor doi frați un ajutor atât de necesar: o parte importantă din premiul câștigat la “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, un laptop și alimente. Momentele pline de bucurie ale acestei întâlniri au fost pe larg difuzate în cadrul unui reportaj al Știrilor Kanal D.
Emoția și bucuria celor doi adolescenți au fost uriașe, iar chipurile lor s-au luminat după mulți ani de amărăciune.
“ Eram pornit să câștig, nu numai pentru mine; mi-am dorit să câștig și pentru cineva care chiar avea nevoie… ”, a spus Eugen Udrea despre gestul sau atât de frumos.
Polițistul criminalist a câștigat 7700 de lei la emisiunea “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” și le-a oferit celor doi tineri un sfert din binemeritatul premiu. De asemenea, a petrecut timp alături de cei doi frați și i-a învățat și primii pași în utilizarea laptopului.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Asociația de caritate United Hands România a reușit să adune pentru cei doi frați aproximativ 30.000 de lei, o suma consistentă, dar care nu acoperă cheltuielile pentru finalizarea casei. Toți cei care-și care doresc să-i ajute în continuare pe cei doi orfani să-și termine locuința pot dona în conturile asociației: RO38MIR00000506459670001-LEI și RO59MIR00000506459670302-USD, ProCredit Bank, Constanța.