În urma exploziei devastatoare de la Dedeman Botoșani, îngrijorarea continuă să crească în legătură cu starea victimelor implicate în tragedie.
Un pacient internat în urma exploziei de la Botoșani a fost reintubat
Cele mai recente actualizări aduc în prim-plan o schimbare critică în evoluția sănătății unuia dintre pacienții internați, acesta fiind reintubat.
„Din informațiile pe care mi le-au oferit colegii este vorba despre zece victime care au fost deja transportate la spital. Nu avem nicio persoană decedată, victimele sunt cu arsuri de diverse grade.(...) Victimele sunt angajați ai magazinului, pentru că explozia s-a produs în zona de birouri a magazinului. Toți cei zece oameni au fost transportați la spital. Din informațiile pe care le avem, nu este vorba de niciun client”, a
Care este starea celorlalte victime
Ministerul Sănătății a făcut publică, luni, situația pacienților implicați în tragedia de la Dedeman Botoșani. În ceea ce îi privește pe cei trei pacienți de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, doi dintre aceștia se mențin stabili, cu o evoluție încurajatoare.
Cu toate acestea, al treilea pacient a fost reintubat din cauza deteriorării grave a sănătății sale, rămânând într-o stare instabilă.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Situația celor doi pacienți internați la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) este în continuare delicată, aceștia fiind încă intubați, având în vedere impactul exploziei asupra căilor respiratorii. Pe de altă parte, cei doi pacienți de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani au prezentat o stare generală bună, iar progresul lor în ceea ce privește recuperarea este încurajator.
Explozia de la magazinul de bricolaje din Dedeman a avut loc vineri, 7 iunie.
Potrivit Antena 3 CNN, se pare că la data de 6 iunie a fost montată o centrală pe gaz în zona birourilor din centrul comercial, iar aceasta a fost probabil cauza exploziei.