Un român, cel mai căutat infractor din Londra. Și-a schimbat înfățișarea ca să nu poată fi recunoscut

Autor: Marina Ionescu
Actualizat: 02 feb 2021, 20:40
Poliţia Metropolitană din Londra a dat publicităţii la finalul săptămânii trecute lista celor mai căutaţi 10 infractori. Iar printre ei se numără şi un român, originar din Piteşti.

 Conform unei liste de 10 persoane, făcută publică de către poliţiştii britanici, piteşteanul Marian Slătioreanu se află pe lista celor mai căutaţi infractori din Londra.

Marian Slătioreanu are 39 de ani şi este printre cei mai periculoși și căutați 10 infractori din Londra.  Piteşteanul a fost implicat într-un incident ce a avut loc pe 2 martie, iar fotografia cu fața lui a fost făcută publică de Poliția Metropolitană și a fost preluată de toate publicațiile importante din Anglia.

Marian Slătioreanu, pe lista celor mai căutați 10 infractori din Londra

Bărbatul este căutat de către poliţiştii din Londra pentru deţinerea ilegală a unei arme de foc, acesta fiind implicat într-un incident ce a avut loc pe 2 martie. Marian Slătioreanu este în continuare liber şi deşi este căutat de poliţişti, este activ în continuare pe Facebook, unde chiar şi-a pus acum câteva zile o poză în care apare cu un nou look.

Românul este descris ca fiind un bărbat alb, cu păr castaniu şi barbă, având legături cu cartierul Brent.

În fotografia pe care poliția din Londra a făcut-o publică românul are părul negru. Însă, între timp, Marian Slătioreanu s-a întors în România și și-a schimbat complet înfățișarea.

Bărbatul a renunţat la barbă şi şi-a vopsit părul blond, aşa cum se poate vedea într-o fotografie postată pe 1 noiembrie pe unul dintre conturile pe care le are pe Facebook și care a fost preluată de Adevărul.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Inspectorul de poliţiei Dean Purvis spune despre cei 10: “Îi căutăm fără încetare pe aceşti infractori violenţi pentru a-i aduce în faţa justiţiei, dar avem nevoie şi de ajutorul publicului.

Cineva, undeva ştie ceva despre aceşti infractori şi vă solicit să ne daţi orice informaţii deţineţi cât mai repede posibil”.

Surse judiciare din cadrul Poliţiei Argeş au declarat pentru sursa citată că Marian Slătioreanu nu apare cu vreo infracţiune pe perioada cât a locuit la Piteşti şi nu figurează nici pe lista persoanelor date în consemn la frontieră, potrivit Libertatea.ro.