Un salvator a fost rănit în timpul căutărilor lui Cristian Molnar. Tânărul român este de negăsit la aproape trei săptămâni de la tragedie

Autor: Diana Bostan

Un salvator a fost rănit în timpul căutărilor lui Cristian Molnar

Sursa: Facebook: Cristian Molnar/ Captură TikTok

Continuă căutările pentru Cristian Molnar, tânărul român luat de viitură în Italia. În timpul operațiunilor, un salvator a fost rănit de un bolovan.

Cristian Molnar este de negăsit la aproape trei săptămâni de la tragedia care a zguduit Italia și România. În timp ce Patrizia și Bianca au fost aduse și înmormântate în țară, fratele lui Cristian trăiește cu speranța că acesta este încă în viață.

Un salvator a fost rănit în timpul căutărilor

Peste patruzeci de salvatori, printre care pompieri și voluntari ai protecției civile, din diferite părți ale Italiei, îl caută în continuare pe Cristian Molnar, românul luat de viitură pe fluviul Natisone.

Citește și: Căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar sunt în plină desfășurare: „Tensiunea este mare, dar nu ne vom opri” Familia încă speră că tânărul este în viață

Potrivit Messaggero Veneto, în timpul căutărilor, unul dintre voluntari a fost lovit de un bolovan, motiv pentru care acesta a fost nevoit să renunțe la operațiune și să primească un certificat medical pentru o perioadă de șapte zile.

45 de persoane au fost implicate în acțiunea de a căuta în defileu, dar nu s-a găsit nicio urmă a tânărului în vârstă de 25 de ani.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Petru Molnar, fratele lui Cristian, nu își găsește liniștea și a decis să se alăture activ operațiunilor de căutare, într-o încercare disperată de a-și găsi fratele în viață.

Căutările s-au concentrat de-a lungul cursului râului Natisone până la confluența cu râul Torre, dar până acum nu s-a găsit nicio urmă a lui Cristian.

Motivul pentru care Cristian Molnar ar fi de negăsit

Printr-o postare făcută pe pagina de Facebook, primarul localității Premariacco a oferit detalii privind eforturile pompierilor și scafandrilor în cadrul operațiunilor de căutare a tânărului luat de viitură, alături de Patrizia și Bianca.

Citește și: VIDEO! Filmarea în care Cristian Molnar este înghițit de ape în timp ce strigă disperat după ajutor. Autoritățile italiene continuă căutările

Într-o declarație publicată, el a subliniat dificultatea operațiunilor de căutare din cauza condițiilor periculoase din zonă. Prin intermediul unei fotografii postate, primarul a evidențiat caracteristicile stâncilor din regiune, inclusiv adânciturile considerabile, ilustrând astfel complexitatea și provocările întâmpinate de echipele de intervenție în timpul operațiunilor de salvare.

Pe malul râului Natisone sunt zeci de stânci ce conțin astfel de adâncituri, stânci ce în prezent sunt acoperite de apă. Salvatorii se tem ca nu cumva trupul lui Cristian Molnar să fie blocat între acele adâncituri.

„Fotografia arată unul dintre locurile care în prezent este acoperit cu 6 metri de apă”,  a fost explicația oferită de Michele De Sabata, primarul localității Premariacco, pe pagina sa de  Facebook.