Un tânăr în vârstă de 19 ani a decedat, iar alți doi prieteni au fost grav răniți, după ce au fost catapultați din mașina furată de la părinți

Autor: Andrei Costanda
Actualizat: 25 iun 2024, 11:33

Unul dintre supraviețuitori a fost transportat de urgență cu elicopterul pentru îngrijiri medicale.

Sursa: Airbus Helicopters

Trei prieteni s-au filmat în timp ce se bucurau de o plimbare ilegală cu o mașină furată, dar au ajuns la tragedie, unul dintre ei murind, iar ceilalți doi fiind în stare gravă.

O distracție ilegală s-a transformat într-o tragedie de proporții pentru trei tineri din Teleorman. Într-un act de teribilism, aceștia au furat mașina părinților unuia dintre ei și au plecat la plimbare fără a avea permis de conducere. Deși inițial păreau fericiți și entuziasmați, finalul a fost unul tragic: tânărul de 19 ani a murit pe loc, iar ceilalți doi, de 17 și 16 ani, au fost grav răniți.

Momente de adrenalină cu final tragic

Totul a început când băiatul de 17 ani a luat mașina părinților fără acordul acestora. La volan se afla Tiberiu, un tânăr de 19 ani, care deși terminase școala de șoferi, nu așteptase să obțină permisul. Aceștia au decis să se filmeze și să transmită live pe social-media, arătând cât de fericiți erau. Însă, în câteva secunde, fericirea s-a transformat în haos.

În timp ce conducea pe o șosea din Teleorman, Tiberiu a pierdut controlul volanului. Mașina a ieșit de pe drum și s-a rostogolit de mai multe ori pe un câmp, aterizând într-un lan de grâu. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre tineri a fost aruncat prin lunetă la câteva zeci de metri distanță.

Martorii oculari au descris scenele de coșmar care au urmat.

Un bărbat care a ajuns la locul accidentului și a sunat la 112 a declarat că niciunul dintre băieți nu mai era în mașină, toți fiind aruncați pe câmp. Imediat, echipajele de urgență au sosit la fața locului și i-au transportat pe cei doi supraviețuitori în stare gravă la spitale din București. Băiatul de 17 ani a fost dus cu elicopterul, iar adolescentul de 16 ani, care a filmat ultimele secunde înainte de accident, a fost transportat de urgență pentru îngrijiri medicale.

Citește și: Ceartă cu final tragic între două pensionare, în Gorj! O femeie a decedat după ce a fost împinsă în șanț de propria vecină

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Sancțiuni severe pentru proprietarii și chiriașii din România. Iată câți ani de închisoare riscă cei care tolerează acest lucru în locuința lor

Rată alarmantă de adolescenți care se urcă la volan fără permis

Acest incident scoate în evidență o problemă alarmantă: tot mai mulți adolescenți se urcă la volan fără a avea permis de conducere.

Datele Poliției Rutiere arată că anul trecut, tinerii teribiliști au provocat 115 accidente, soldate cu 18 decese. De asemenea, șoferii sub 30 de ani sunt responsabili pentru aproape 40% din totalul accidentelor rutiere grave.

În acest caz specific, confuzia persistă în legătură cu cine se afla la volan în momentul tragediei. Tatăl lui Sorin, unul dintre tinerii implicați, susține că fiul său nu ar fi condus mașina, contrazicând informațiile poliției. El a declarat că nepotul său, Sorin, nu a condus niciodată fără permis și că probabil nici acum nu era la volan. Familia îndurerată își exprimă nemulțumirea față de concluziile preliminare ale autorităților și așteaptă clarificări suplimentare.

„Poliţia zice că ar fi condus nepotul meu, care a murit, dar filmările din PECO contrazic treaba asta! Că apare numai Costică, adică proprietarul maşinii. Poliţia, oricum, haide repede ca să încheiem cazul. Mortul e de vină şi cam asta e treaba. Nu e bine. L-am mutat la Bucureşti şi pe el. S-ar putea să-l opereze. Nepotul meu terminase şcoala, trebuia să dea sala. Îşi luase dosarul, urma să dea sala”, a declarat tatăl lui Sorin.