În timpul vizitei la o cascadă, acesta a pierdut controlul și a căzut în gol și a suferit răni incompatibile cu viață.
Turist mort în timp ce vizita o cascadă în Munții Stânișoarei
Bărbatul se afla într-o zonă turistică din Munţii Stânişoarei, cunoscută pentru peisajele spectaculoase, dar și pentru terenul dificil.
Salvamontiştii care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, iar trupul a fost predat Serviciului de Medicină Legală (IML).
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Horoscop 2025: Descoperă zodia care va fi favorizată în dragoste și bani!
Salvamontiștii trag un semnal de alarmă
Acest caz nu este unul izolat. Dispeceratul Naţional Salvamont a raportat un număr alarmant de intervenții în ultimele 24 de ore: 88 de apeluri de urgenţă care au necesitat intervenţia echipelor Salvamont, 97 de persoane salvate, dintre care 33 au fost transportate la spital cu ambulanţele sau echipajele SMURD și o persoană decedată, cazul fiind predat Serviciului IML.
„Ziua de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi sa intervină la un număr ingrijorator de mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 88 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, astfel: 10 apeluri pentru Salvamont Predeal, 10 apeluri pentru Salvamont Maramureş, 9 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 9 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 8 apeluri pentru Salvamont Gorj, 6 apeluri pentru Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, 5 apeluri pentru Salvamont Prahova, 5 apeluri pentru Salvamont Neamţ, 5 apeluri pentru Salvamont Suceava, 4 apeluri pentru Salvamont Borşa, 3 apeluri pentru Salvamont Cluj, 3 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei, 3 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 3 apeluri pentru Salvamont Alba, 2 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 1 apel pentru Salvamont Brezoi, 1 apel pentru Salvamont Vâlcea, 1 apel pentru Salvamont Hunedoara”, transmite Dispeceratul Naţional Salvamont.
De asemenea, au fost primite 58 de apeluri pentru sfaturi și informații legate de trasee montane și domenii schiabile, semn că turiștii sunt în căutare de aventuri montane, dar nu întotdeauna bine informați sau pregătiți.
„Salvamont România vă îndeamnă la prudență şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi vă invită să le fiţi alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, este mesajul salvamontiştilor.