Una dintre cele mai ciudate tradiții din lume, la moartea reginei. Apicultorul regal trebuie să o respecte cu strictețe

Author: Lavinia Medrea

O tradiție bizară și străveche a făcut ca apicultorul regal să le spună albinelor din palat că regina a murit. Pe un ton șoptit, insectele au fost informate că au un nou stăpân, Regele Carol al III-lea.

Vestea tristă a fost dată albinelor de la stupii din incinta Palatului Buckingham și Clarence House, potrivit Mirror

Tradiția pe care trebuie s-o respecte apicultorul regal

[Sursa: PixaBay]

John Chapple, în vârstă de 79 de ani, apicultorul oficial al palatului, a făcut vineri anunțul trist la fiecare stup, după ce a aflat vestea morții reginei. Ulterior, panglici negre au fost legate pe stupi, unde trăiesc mii de albine.

Ritualul a continuat cu John spunându-le că regina a murit și că un nou rege va fi acum la conducere.

Neobișnuita și străvechea superstiție a apărut deoarece se credea că dacă albinele nu erau informate despre un nou proprietar, acestea nu vor mai produce miere, vor abandona stupul sau vor muri.

Citeste si: De ce nu a cedat Regina Elisabeta a II-a coroana lui Charles, până în prezent. Aceasta a domnit timp de 70 de ani

„Sunt la stupi acum și este o tradiție ca atunci când cineva moare să te duci la stupi, să spui o mică rugăciune și să pui o panglică neagră pe stup.

Bați la fiecare stup și spui: «Stăpâna a murit, dar nu plecați. Stăpâna voastră va fi o stăpână bună pentru voi»”, a povestit John Chapple.

John Chapple a spus că a efectuat acest ritual la stupii de la Clarence House și de la Palatul Buckingham.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Ce a pățit Culiță Sterp în aeroport? „Atunci când văd un om care muncește vreau să îi dau bani. O fi crezut că vreau să îmi bat joc de el sau să îi întind o capcană.”

Ce se întâmplă dacă tradiția nu este respectată

Apicultorul oficial al palatului lucrează cu albinele de 15 ani, dar nu și-a dat seama că informarea albinelor face parte din job.

El a primit un e-mail de la grădinarul-șef pentru a vorbi cu albinele de la Palatul Buckingham.

Bărbatul în vârstă de 79 de ani, care este pensionar, spune că hobby-ul său este apicultura și că îngrijește și stupii altor persoane importante.

Citeste si: Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a. Nimeni nu o poate deschide până în anul 2085. Cui îi este adresată

Albinele pe care le are în grijă sunt din rasa Dark European Honey, dar unele dintre ele sunt și corcituri londoneze.

Există multe alte țări europene care au tradiții similare în privința informării insectelor cu privire la viața îngrijitorului lor.

În unele cazuri, dacă obiceiul nu era respectat, se credea că va proprietarul va suferi o pedeapsă precum sfârșitul producției de miere sau moartea albinelor.