În acest an, alegerile locale erau programate pentru luna iunie, însă reprezentanții autorităților au fost nevoiți să le amâne având în vedere pandemia de coronavirus. Astfel, alegerile locale vor avea loc pe data de 27 septembrie 2020 și se vor desfășura respectând toate normele de protecție, astfel încât cetățenii care merg la vot, dar și cei din comisia de votare să nu fie puși în pericol.
Ce trebuie să faci pentru a afla secția de votare unde ai fost repartizat?
Pe data de 27 septembrie, cetățenii vor merge la urne, urmând să fie aleși primarii, consiliile locale, consiliile judeţene și președinții consiliilor județene. Votul va începe la ora 7:00, iar urnele vor rămâne deschise până la ora 21:00. Astfel, dacă în secția de votare vor fi persoane la ora 21:00, acesta vor putea să îşi exercite dreptul la vot.
Citeste si: Alegeri Locale 2020. Cum arată harta completă a secțiilor de votare din București?
Pentru alegerile locale, cetățenii trebuie să știe că pot vota doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au domiciliul sau reședința.
Mai exact, dreptul la vot poate fi exprimat doar la secția de votare la care cetățeanul a fost repartizat.Cei care doresc să afle la ce secție de votare au fost repartizați pentru votul de duminică, 27 septembrie 2020, pot face acest lucru prin intermediul unei platforme puse la dispoziție de autorități. Astfel, tot ce trebuie să facă este să acceseze https://www.registrulelectoral.ro/ și să își introducă datele personale, mai exact CNP-ul și numele de familie.
Ulterior, platforma va afișa secția de votare unde cetățeanul își poate exercita dreptul la vot.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Citeste si: Cum pot vota pacienții internați cu COVID-19 la Alegerile Locale? Li se aduce și lor urna mobilă?
În cazul persoanelor care nu au fost trecute pe listele electorale permanente, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a precizat că vor exista liste suplimentare, iar cei aflați în această situație vor fi înscriși pe aceste liste dacă vor face dovada că au domiciliul sau reședința pe raza secției de votare la care au mers pentru a vota.
Citeste si: Klaus Iohannis, mesaj pentru români înainte de alegeri:"Din păcate, pandemia e departe de a se fi încheiat"