Vadim Denisenko, consilier în Ministerul de Interne de la Kiev, susţine că există dovezi că Vladimir Putin se află în acest moment într-un buncăr din Ural. Denisenko declară că Putin este acolo de când a declanșat războiul în Ucraina.
„Putin se află în buncărul său din Ural pentru a cincea zi consecutiv. Este o certitudine 100%. Acest lucru este confirmat atât de colegi de-ai noștri ruși – analiști, jurnaliști etc.,
Denisenko susține că Putin s-ar teme de anturajul său în această perioadă. „Ultimii doi ani i-a petrecut într-un buncăr pentru că îi era frică să nu fie infectat cu mortalul coronavirus. Acum are o nouă paranoia. Realizând că aventura cu războiul ucrainean nu îi mai merge, Putin, fiind un paranoic, începe să se ascundă și să se teamă de absolut tot”, a mai declarat Denisenko.
Vladimir Putin ar fi foarte supărat că invazia împotriva Ucrainei nu merge așa cum se aștepta. Putin s-ar fi așteptat ca operațiunea militară pe care a ordonat-o în Ucraina să dureze maxim 4 zile, iar războiul se află astăzi în ziua a cincea și Rusia nu deține controlul niciunui oraș mare din Ucraina.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Vladimir Putin acuză conducerea Ucrainei de "neonazism"
Vladimir Putin a oferit ca argumente atunci când a decis invadarea Ucrainei faptul că cei din conducerea țării vecine ar fi "neonaziști". De altfel, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este evreu, bunicul său a luptat în Al Doilea Război Mondial contra Germaniei naziste. Totodată, toți frații bunicului lui Zelenski au murit în Holocaust.
Putin a denunțat și un așa-zis "genocid" pe care conducerea ucraineană l-ar fi comis în regiunile separatiste din estul Ucrainei.
„Oamenii din republicile din Donbas au cerut Rusiei ajutor. În acest sens, am decis derularea unei operațiuni militare speciale. Scopul ei este de a proteja oamenii care au fost ținta abuzurilor, genocidului din partea regimului de la Kiev timp de opt ani, și în acest scop vom face eforturi pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, dar și aducerea în fața justiției a celor care au comis numeroase crime sângeroase împotriva civililor, inclusiv cetățeni si Rusiei”, spunea Vladimir Putin în discursul în care anunța decizia invaziei ruse în Ucraina, potrivit agenției Tass.