Uniunea Europeana va avea un nou membru. Croatia se va alatura in 2013

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 24 feb 2017, 07:50

Duminica, 22 ianuarie, la Zagreb, capitala Croatiei, a avut loc un referendum privind aderarea tarii la Uniunea Europeana.

66% dintre votanti au raspuns in favoarea aderarii. Autoritatile s-au plans, insa, de numarul mic al participantilor la referendum. Doar 47% din populatia cu drept de vot.

Croatia va deveni, astfel, cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene, iar aderarea va avea loc in iulie, anul urmator.

Zoran Milanovic, primul ministru al Croatiei, a fost onorat sa anunte ca tara  se va alatura comunitatii europene. A lasat se vada, totusi, o usoara urma de dezamagire din cauza ca mai putin de jumatate din populatie a venit la vot.
Primul ministru si-a amintit ca la ultimul referendum, in 1992, cand populatia a fost intrebata daca doreste independenta fata de Yugoslavia, numarul votantilor a fost de peste 84%.

Uniunea Europeana a salutat rezulatatul votului si i-a felicitat pe croati.

Oficialii croati au lansat inaintea referendumului o campanie pro-aderare, explicand populatia care ar fi beneficiile semnarii unui tratat cu Uniunea Europeana. Statul are nevoie de fondurile pe care ar urma sa le primeasca in urma aderarii.


Croatia a primit deja o transa de 150 milioane de euro din partea comunitatii europene si urmeaza sa primeasca alte 150 milioane euro in cursul acestui an, iar dupa aderare inca o transa de 122 milioane de euro.

 

Taguri:

Pare că Bianca Giurcă și Patrick vor să treacă la un nou nivel, întrucât și-au imaginat cum le-ar sta ca un cuplu. Tânărul este încrezător că va ajunge să aibă o relație cu frumoasa șatenă. De asemenea, această idee îi surâde și ei.