Talentații actorii Neslihan Atagul și Kadir Dogulu s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului Fatih Harbiye (Un destin la răscruce), în care au jucat rolurile principale, între anii 2013 și 2014, difuzat și la Kanal D. În perioada filmărilor, ce doi actori au ajuns să se îndrăgostească iremediabil și la scurt timp au anunțat că formează un cuplu și dincolo de platourile de filmare. Publicul din România i-a cunoscut și îndrăgit enorm pe cei doi actori care au interpretat magistral rolurile în distribuția serialului Un destin la răscruce, iar ulterior, frumoasă Neslihan Atagul a mai putut fi admirată
Unul dintre cele mai frumoase și longevive cupluri de actori din Turcia, la un pas de divorț?
În anul 2016 Neslihan Atagul și Kadir Dogulu au decis să își unească destinele. Cei doi actori au avut o nuntă de poveste ce s-a desfășurat într-un cadru superb alături de rude, mulți prieteni și colegi de breaslă.
Deși au pozat mereu în cuplul perfect și au apărut numai în ipostaze tandre și romantice, Neslihan Atagul și soțul au mai trecut prin momente dificile de-a lungul relației lor. De curând însă în presă din Turcia s-a vehiculat că cei doi actori s-ar află la un pas de divorț, deoarece trec printr-o perioada de criză în căsnicia lor.
Însă se pare că Neslihan și Kadir nu au deloc asemenea gânduri de despărțire ci dimpotrivă au dat de înțeles în mediul virtual că sunt mai apropiați că oricând și se susțîn reciproc în tot ceea ce realizează.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Zilele trecute, Neslihan Atagul a fost prezența în Dubai unde a participat la Festivalul Premiilor DIAFA 2021, în cadrul căruia a primit trofeul pentru Actrița internațională a anului 2021. Însă contrar tuturor așteptărilor, Kadir nu a fost prezent alături de frumosă lui soție, ci i-a transmis un mesaj de susținere și filicitari prin intermediul social media.
"Ce bine ar fi fost dacă toată lumea te-ar putea vedea cum te văd eu, sufletul tău frumos, conștiința ta liberă, speranțele tale de viitor… Atunci, ar fi dorit să-ți dea nu un premiu, ci toate premiile. Te felicit, iubita mea talentată și frumoasă. La cât mai multe premii.", a scris Kadir Dogulu, pe contul lui de socializare, potrivit viatacuaromadecafea.com