UPDATE Rezultate simulare BAC 2024: La ce oră se afișează notele și unde

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 15 mar 2024, 13:45

Rezultate simulare BAC 2024

Sursa: pexels.com

Elevii clasei a XII-a au susținut simularea la BAC 2024 în luna martie. Iată când se vor afișa notele.

La începutul lunii martie, elevii clasei a XII-a au susținut simularea pentru examenul de Bacalaureat 2024. Simularea din acest an reprezintă un moment crucial pentru elevii din România, oferindu-le ocazia de a se familiariza cu rigorile examenului final și de a-și evalua nivelul de pregătire. Emoțiile cresc pentru că urmează ca notele să le fie comunicate și astfel vor ști cât de mult vor fi nevoiți să mai aprofundeze materia pentru BAC 2024.

Iată când și unde urmează să fie anunțate notele elevilor:

Update: La ce oră se vor afișa rezultatele la simularea pentru Bacalaureat 2024?

Reuzitatele pentru simularea la Bacalaureat 2024 urmează să fi transmis în cursul zilei de vineri. Elevii clasei a 12-a au susținut simularea pentru BAC 2024 la începutul lunii martie, iar acum sunt nerăbdători să afle notele. Astfel, în cursul zilei de vineri, potrivit calendarului afișat de Ministerul Educației, elevii ar urma să primească rezultatele până în ora 12:00.

Acestea nu vor fi afișate pe site-ul oficial ci vor fi distribuite în unitățile de învățământ, iar notele vor fi analizate prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei sau ședințe cu părinți.

Când urmează să fie anunțate rezultatele pentru simulare BAC 2024?

Potrivit calendarului de organizare a simulării, rezultatele vor fi comunicate elevilor vineri, 15 martie. Profesorii au avut responsabilitatea de a corecta lucrările până la finalul săptămânii, conform informațiilor obținute de la Ministerului Educației și din postările pe rețelele sociale ale profesorilor implicați.Lucrările

au fost corectate digitalizat cu ajutorul platformei pusă la dispoziție de Ministerul Educației.

Conform edupedu.ro, atât prezența cât și r ezultatele viitorilor absolvenți la simulările naționale vor fi înregistrate în aplicația informatică SIIR. Trebuie menționat faptul că rezultatele candidaților nu vor fi făcute publice, iar notele urmează să le fie comunicate elevilor prin profesori și nu vor fi trecute în catalog.

Notele de la simulare nu pot fi contestate și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Această simulare reprezintă o etapă crucială în parcursul elevilor, marcând sfârșitul unei perioade de pregătire intensă și angajament. Pentru mulți dintre ei, aceasta este o oportunitate de a-și evalua nivelul de pregătire și de a identifica eventualele lacune în cunoștințe sau strategii de examen.

În ce constă procesul de corectare a lucrărilor?

Procesul de corectare a lucrărilor presupune un volum considerabil de muncă pentru profesori. Cu până la 80 de lucrări de corectat per profesor, uneori chiar și de acasă, termenele strânse și volumul mare de muncă reprezintă o provocare majoră.

Conform procedurii Ministerului Educației, lucrările au fost scanate și încărcate pe o platformă specializată pentru evaluare digitalizată, iar profesorii au avut sarcina de a acorda punctaje și de a le transmite elevilor.

Termenul limită pentru corectare a fost duminică, cu solicitări din partea inspectoratelor școlare pentru finalizarea cât mai rapidă a procesului.

Citește și: Calendar BAC 2024: Când încep examenele?

Elevii clasei a XII-a au avut de parcurs trei sau 4 probe scrise, după caz. Astfel, simulările pentru BAC 2024 au avut loc pe 4 martie 2024 prima probă scrisă, obligatorie, la Limba și literatura română, următoarea probă pe data de 5 martie 2024, ei au trecut prin proba scrisă obligatorie a profilului, Istorie sau Matematică, în funcție de profilul pe care îl au la liceu. În ultima zi, pe 6 martie 2024, candidații s-au prezentat la proba la alegere a profilului și specializării și au avut de ales dintre mai multe materii.

De asemenea, pe data de 7 martie a avut loc și ultima proba scrisă, la Limba și literatura maternă, pentru elevii care aparțin minorităților etnice.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”

Lucrările elevilor de la simularea pentru BAC 2024 se vor arhiva și se vor păstra în unitatea de învățământ din care provin aceștia, până la finalul anului școlar următor.

Citește și: Simulare Bacalaureat Limba și literatura română 2024: Care au fost subiectele și baremele de azi

Calendarul complet al examenului de Bacalaureat 2024

- 3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

- 7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

- 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

- 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

- 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D

- 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

- 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

- 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor