Meteorologii de la Accuweather au anunțat că debutul toamnei va aduce din nou valuri de căldură, cu temperaturi ce vor atinge valori sahariene în anumite regiuni ale țării, inclusiv în București.
Canicula revine în România
Conform prognozei meteo pentru luna septembrie, temperaturile vor rămâne peste media obișnuită pentru această perioadă. În primele zile ale lunii, se vor înregistra maxime de până la 36 de grade Celsius, în special în sudul țării.
Citește și: Meteorologii ANM anunță cod galben și portocaliu de caniculă: Cum va fi vremea miercuri în Capitală
Potrivit informațiilor oferite de Cancan.ro, bucureștenii, în perioada 2-8 septembrie, se pot aștepta la zile caniculare, cu temperaturi cuprinse între 34 și 35 de grade Celsius, iar în nopțile de vineri, 6 septembrie, și sâmbătă, 7 septembrie, temperatura maximă va atinge 36 de grade Celsius.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Potrivit meteorologilor, valul de căldură va afecta în special regiunile din Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde temperaturile vor oscila între 32 și 34 de grade Celsius. În Transilvania și Maramureș, maximele vor depăși pragul de 30 de grade. Deși se preconizează o perioadă de instabilitate atmosferică, cu posibile ploi în sud-estul țării, aceste episoade nu vor reuși să răcorească semnificativ atmosfera, notează sursa menționată anterior.
Luna septembrie va fi mai caldă decât de obicei
Meteorologii subliniază că luna septembrie 2024 va fi mai caldă decât media multianuală, continuând trendul temperaturilor extreme înregistrate în această vară. În ultimii ani, România a cunoscut veri din ce în ce mai fierbinți, cu valuri de căldură care au durat până la 10 zile consecutive.
Potrivit Cancan.ro, anul acesta, temperaturile ridicate par să se prelungească în toamnă, asemănător unor episoade caniculare înregistrate în anii 2015 și 2023, când s-au atins maxime de peste 35 de grade Celsius.
Având în vedere prognoza de caniculă, autoritățile recomandă cetățenilor să ia măsuri de protecție împotriva temperaturilor ridicate. Este indicat să se evite expunerea prelungită la soare, să se consume suficiente lichide și să se utilizeze protecție solară adecvată.
De asemenea, persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii și copiii, ar trebui să fie protejate suplimentar.Toamna aceasta se anunță a fi una neobișnuit de caldă, iar românii trebuie să fie pregătiți pentru a face față unei noi perioade de caniculă.