Vacanța de iarnă 2022 începe vineri. Câte zile durează vacanța de iarnă a copiilor în anul școlar 2022-2023

Autor: Amalia Georgescu

Elevii intră în vacanța de iarnă pe 23 decembrie 2022

Sursa: PixaBay

Elevii intră în vacanța de iarnă vineri, 23 decembrie 2022. Iată câte zile durează vacanța de iarnă în acest an, când începe modulul 3 de învățare și care este următoarea vacanță.

Elevii și copiii de grădiniță intră în vacanța de iarnă începând de vineri, 23 decembrie 2022. Această vacanță reprezintă finalul modulului 2 de învățare. Iată când se vor întoarce elevii la școală și care este structura anului școlar 2022-2023.

Vacanța de iarnă 2022. Cât durează vacanța de iarnă a copiilor? 

23 decembrie 2022 este prima zi din vacanța de iarnă a elevilor în anul școlar 2022-2023.

Astfel, elevii și copiii de grădiniță vor fi liberi timp de două săptămâni, mai exact în intervalul 23 decembrie 2022- 8 ianuarie 2023. Această vacanță este acordată cu ocazia sărbătorilor de iarnă și reprezintă finalul modulului 2 de învățare.

În anul școlar 2022-2023, autoritățile au decis să împartă activitatea didactică pe module de învățare, astfel că elevii urmează 5 module de învățare. La finalul fiecărui modul, aceștia au parte de câte o vacanță.

Oficialii din domeniul educației sunt de părere că această structură este în avantajul elevilor, având în vedere că aceștia au suficient timp la dispoziție pentru a se odihni, ținând cont de faptul că au mai multe vacanțe, ceea ce înseamnă că pot asimila mult mai ușor informația.

Vacanța de iarnă 2022 durează două săptămâni, ceea ce înseamnă că elevii se vor întoarce la cursuri pe data de 9 ianuarie 2023.

Tot atunci va începe și modulul 3 de învățare.

Ce vacanță urmează pentru elevi după vacanța de iarnă 2022? 

Elevii vor mai avea parte de o vacanță în luna februarie a anului 2023. Această vacanță este acordată în intervalul 6-26 februarie 2023, în funcție de data aleasă de fiecare inspectorat școlar județean. Astfel, elevii nu vor intra toți în vacanță în aceeași zi. Modulul 3 de învățare începe pe 9 ianuarie 2023.

După vacanța din februarie 2023, pentru elevi începe modulul 4 de învățare pe 13, 20 sau 27 februarie 2023, în funcție de data la care se vor întoarce din vacanță. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Vacanța de primăvară este programată între 7 și 18 aprilie 2023, iar ultimul modul de învățare va începe pe 19 aprilie, urmând ca pe 17 iunie 2023, elevii să intre în vacanța de vară.

Structura anului școlar 2022-2023: 

  • 5 septembrie-21 octombrie 2022: cursuri, modul 1 de învățare
  • 22 octombrie-30 octombrie 2022: vacanță
  • 31 octombrie- 22 decembrie 2022: cursuri, modul 2 de învățare
  • 23 decembrie 2022- 8 ianuarie 2023: vacanța de iarnă
  • 9 ianuarie- 3/10/17 februarie 2023 (n.r data urmând să fie aleasă de inspectoratele școlare județene/al municipiului București): cursuri, modul 3 de învățare
  • 6-26 februarie 2022: în acest interval elevii vor avea o săptămână de vacanță, perioada fiind aleasă de inspectoratele școlare județene/al municipiului București 
  • 13/ 20/ 27 februarie (la decizia inspectoratelor)- 6 aprilie 2023: cursuri, modul 4 de învățare
  • 7 aprilie- 18 aprilie 2023: vacanța de primăvară
  • 19 aprilie- 16 iunie 2023: cursuri, modul 5 de învățare
  • 17 iunie- 3 septembrie 2023: vacanța de vară

Citește și: Noi sancțiuni pentru elevi! Cum vrea Ministerul Educației să pedepsească școlarii

Când se termină școala pentru elevii de clasa a XII-a și a VIII-a în anul școlar 2022-2023? 

La fel ca în fiecare an, elevii ce clasa a XII-a, a XIII-A seral și frecvență redusă, dar și elevii de clasa a VIII-a termină cursurile mai devreme și asta pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

Pentru clasele a XII-a și a XIII-A seral și frecvență redusă, anul școlar 2022-2023 se termină pe data de 2 iunie 2023, având o durată de 34 de săptămâni. Elevii de clasa a VIII-a termină cursurile pe 9 iunie 2023, astfel că în cazul lor, anul școlar 2022-2023 durează 35 de săptămâni. 

Elevii din învățământul liceal, filiera tehnologică, vor termina cursurile mai târziu, pe 23 iunie 2023. 

 

Citește și: Bazele sportive ale instituțiilor de învățământ ar putea fi accesate de cetățeni în afara orarului școlar! În ce condiții va fi posibil