Elevii şi preşcolarii intră de mâine în vacanţa de iarnă și revin la școală la începutul lunii ianuarie.
Când se termină semestrul I? Structura anului școlar s-a schimbat
În afară de elevii din ciclurile gimnaziale, liceale, profesionale și postliceale, clasele preşcolare şi primare vor avea vacanţă de iarnă până pe 9 ianuarie 2022. Semestrul I se va termina pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.
Elevii vor mai avea vacanță de Paște, primăvara, vineri, pe 15 aprilie 2022, până duminică, 1 mai 2022.
Sindicatele de învățământ vor să protesteze din cauza salariilor mici și a majorărilor umilitoare care urmează să fie făcute
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘SPIRU HARET’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ au declanşat la începutul acestei săptămâni un referendum pentru stabilirea umătoarelor acţiuni de protest faţă de nerespectarea Legii-cadru nr.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
În prezent, personalul didactic se află în situaţia în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 şi până în prezent, inflaţia a ajuns la aproximativ 11%!” , spune comunicatul Sindicatelor.
Sindicatele din învăţământ sunt de părere că majorarea salarială propusă de Guvern este umilitoare, fiind vorba de doar 65 de lei.
Citeste si: Zile Libere de Crăciun 2021. Cât va dura minivacanța sărbătorilor de iarnă
„Subliniem că majorarea salarială pe care Guvernul este dispus să o acorde în anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor! De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că peste 30.000
Sorin Cîmpeanu nu este de acord cu prelungirea vacanței de iarnă
Cu toate că peste 130.000
de persoane au solicitat prelungirea vacanței de iarnă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat de ce nu este de acord cu prelungirea ei.„Am luat act de unele solicitări de extindere a vacanței. Răspunsul asumat este următorul:
Avem un grafic de învățământ/structură a anului școlar aprobată prin OM 5549/5 nov. 2021 discutat în Comisia de Dialog Social în care au fost prezenți și reprezentanții elevilor, și ai părinților, și ai profesorilor.
Avem solicitări exprese, temeinic justificate, de a nu schimba datele de examen (Evaluare Națională și BAC)
Avem solicitări justificate de asigurare a predictibilității în educație.
Avem recunoașterea faptului ca în educație s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță”, a declarat Sorin Cîmpeanu.