Pentru că vaccinarea nu este obligatorie în România, vicepremierul Dan Barna susține orice măsură, pentru a mări gradul de vaccinare al țării.
Citeste si: Răsturnare de situație: Bani pentru cei care acceptă să se vaccineze. Despre ce sumă este vorba?
Anunțul lui Dan Barna
Vicepremierul Dan Barna susţine că, în opinia sa, că ar fi trebuit să existe măsuri mult mai dure pentru cei care refuză să se imunizeze, „în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar persoane vaccinate”.
Citeste si: Bilanț coronavirus 13 iulie 2021: Numărul cazurilor noi de Covid crește! Câte decese s-au înregistrat
„Nu există – şi eu spun din păcate – posibilitatea vaccinării obligatorii, dar e o chestiune pe care o înţeleg şi o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susţin pentru că e soluţia prin care putem cu toţii să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situaţiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut”, a declarat acesta, potrivit news.ro.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Măsurile pentru cei care nu s-au vaccinat
Pentru persoanele care refuză să se vaccineze, Dan Barna propune limitarea accesului la evenimente. Astfel, este posibil ca gradul de imunizare să crească în România.
„În ceea ce priveşte vaccinarea, orice măsură, oricât de fermă este, o susţin cu toată convingerea. Adică chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar persoane vaccinate, tocmai pentru a încuraja vaccinarea, pentru că da,
De asemenea, Dan Barna a amintit de importanța vaccinării, în contextul răspândirii variantei Delta a coronavirusului, care este mult mai periculoasă.
„(…) este mult mai molipsitoare, dacă la vechile tulpini – cea originală şi cea britanică – dintr-o familie de cinci, la cea originală se infecta una sau două persoane, la cea britanică erau trei, la aceasta Delta, la această ultimă tulpină, se infectează cinci din cinci, deci dacă-ţi intră virusul în familie toată lumea face COVID. Or e foarte important dacă eşti vaccinat, să n-ai simptome deloc sau foarte uşoare, nici măcar să n-ajungi la spital, faţă de varianta în care nu eşti vaccinat şi, Doamne fereşte, poţi să ajungi la Terapie intensivă sau în situaţii foarte grave”, a mai explicat Dan Barna.