Vaccinul anti-Covid-19 va fi obligatoriu în România? Anunțul făcut de Klaus Iohannis

Autor: Marina Ionescu
Actualizat: 22 sep 2021, 10:56
Vaccinul anti-Covid-19 va fi obligatoriu în România,
Sursa: PixaBay

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie pentru anumite categorii de persoane. Anunțul făcut de Klaus Iohannis.

Marți, 21 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că vaccinarea împotriva COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale.

Citeste si: Alexandru Rafila a dezvăluit motivul real al închiderii școlilor: "Aceste cifre să nu fie folosite ca pretext". Care este adevărul

Vaccinul anti-Covid-19 va fi obligatoriu în România?

România se închide bucată cu bucată din cauza numărului mare de infectări. Astfel, Klaus Iohannis vrea vaccinare obligatorie anti-COVID, în condiţiile în care numărul de infecţii creşte în cotinuare, iar pandemia evoluează.

Preşedintele României susține că medicii ar trebui să se numere printre categoriile pentru care imunizarea împotriva noului coronavirus să fie obligatorie.

Citeste si: Lockdown în România? Florin Cîțu, anunț clar despre carantina generală din toamnă

„Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin”, a declarat Klaus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, conform Agerpres.

Însă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu este de acord cu obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 în nicio ţară, dar susţine importanţa imunizării.

”În general, OMS este împotriva oricărui tip de vaccinare obligatorie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Fadela Chaib, potrivit agenţiei EFE, citate de Agerpres.

Chiar dacă specialiştii OMS nu sunt de acord cu obligativitatea vaccinării, aceștia susţin că „este necesar să explicăm populaţiei generale cum funcţionează vaccinurile şi cât de importante sunt”.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

De asemenea, specialiştii OMS spun că vaccinurile sunt doar „unul dintre instrumentele pe care le avem la dispoziţie” pentru a combate pandemia de COVID-19.

Campania de vaccinare are un grad foarte scăzut în România, iar autoritățile s-au gândit cum să încurajeze oamenii să se imunizeze.

Așadar, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că restricțiile vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate.

Mai mult, şeful statului a subliniat că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.

Declaraţiile lui Klaus Iohannis la dezbaterile ONU

„Domnule Preşedinte al Adunării Generale,
Domnule Secretar General,
Excelenţe,
Doamnelor şi domnilor,

Aceasta este a doua noastră dezbatere generală în timpul pandemiei de COVID-19, care ne-a schimbat fundamental modul de viaţă.

Cu toate că pandemia a afectat aproape toate aspectele vieţii noastre, ea ne-a oferit şi oportunităţi de a învăţa, de a ne adapta şi de a face lucrurile mai bine.

Provocările globale necesită soluţii comune, solidaritate şi cooperare. România crede cu tărie că valorile democratice şi o ordine internaţională bazată pe reguli, având ONU la bază, sunt fundamentale pentru construirea unui viitor mai sigur şi mai bun. Este esenţial un multilateralism eficient şi echitabil, de care să beneficieze în mod direct cetăţenii noştri.

Citeste si: Vestea momentului pentru cei vaccinați. Valeriu Gheorghiță a dat detalii importante despre cea de-a treia doză împotriva COVID-19

Pandemia ne-a arătat, totodată, că trebuie să găsim modalităţi de a reconstrui mai bine şi mai ecologic. Trebuie să ne reangajăm în procesul dezvoltării unor economii durabile, precum şi a unor societăţi reziliente, corecte şi incluzive, în care „nimeni nu este lăsat în urmă”. Într-adevăr, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită nevoilor speciale ale celor vulnerabili.

Pentru a fi eficienţi în atingerea acestui scop, este necesară solidaritatea în acţiune. De asemenea, avem nevoie de o abordare integrată şi inovatoare pentru a răspunde simultan la o gamă largă de provocări interdependente, precum sănătatea, schimbările demografice, migraţia, resursele limitate, schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii, sărăcia extremă şi foametea”, a afirmat Klaus Iohannis.