Valentine’s Day 2022. Mesaje, SMS-uri și felicitări virtuale pe care să le trimiți persoanei iubite pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 14 feb 2022, 09:06

Cele mai frumoase mesaje de Valentine’s Day 2022 

Sursa: PixaBay

Pe 14 februarie este Valentine’s Day și a devenit o tradiție ca românii să își sărbătorească iubirea în această zi din an. Ce mesaje, urări, SMS-uri și felicitări poți trimite persoanei iubite de Ziua Îndrăgostiților?

Ziua Îndrăgostiților sau Valentine’s Day este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 februarie, în mai multe locuri din lume. Deși este o sărbătoare împrumutată din America, românii îi acordă foarte multă atenție, considerând că este momentul din an în care trebuie să fie mai romantici, să facă gesturi tandre și să își demonstreze sentimentele. Pe 14 februarie, îndrăgostiții își trimit mesaje, SMS-uri sau felicitări virtuale. Dacă nu ai idee cum să îți surprinzi partenerul sau partenera, atunci noi am pregătit o serie de urări pe care le poți face pe 14 februarie 2022, de Ziua Îndrăgostiților.

Cele mai frumoase mesaje pe care să le trimiți de Valentine’s Day 2022 

De Valentine’s Day, alege să îi trimiți persoanei iubite un mesaj care să vină din inimă și prin intermediul căruia să exprimi tot ceea ce simți pentru ea.

Dacă nu ai inspirație, iată câteva sugestii. 

„Iubirea ce ți-o port crește cu fiecare zi ce trece. Ești persoana pe care o iubesc cel mai mult și îți mulțumesc pentru că faci parte din viața mea”

„Fără dragoste nu putem supraviețui, așa că nici eu nu aș putea trăi fără tine. Te iubesc și îmi doresc să fim mereu la fel de fericiți!”

„Ești jumătatea mea, te iubesc și lângă tine simt că trăiesc cu adevărat. La mulți ani nouă!”

„Am o singură inimă, iar ea bate în fiecare clipă doar pentru tine. Iubirea ce ți-o port nu poate fi măsurată în cuvinte. Te iubesc enorm!”

„Lângă tine mi-am găsit liniștea și fericirea, tu mă faci să fiu un om mai bun și să văd doar partea frumoasă a lucrurilor.

Te iubesc mult!”

„Știi că noi nu avem nevoie de o zi pentru a ne sărbători iubirea, însă astăzi vreau să îți reamintesc cât de mult te iubesc și că ești pe primul loc în viața mea. Te ador!”

„Aș putea lupta cu oricine și împotriva oricui pentru a păstra dragostea noastră. Te iubesc și fiecare zi este o adevărată binecuvântare pentru mine.”

„Nu îmi pot scoate din minte momentul în care te-am cunoscut. Ești cea mai importantă persoană din viața mea și te iubesc enorm!”

„Doar pentru tine am toată dragostea din lume. Te iubesc și nu aș putea să mai trăiesc fără tine!”

„Astăzi, de ziua iubirii, aș vrea să îți spun că te iubesc enorm și că nu aș putea trăi nici măcar o clipă fără tine. Ești sufletul meu pereche, omul care mă completează perfect și mă face să zâmbesc mereu.”

„De Valentine’s Day aș vrea să îți reamintesc cât de important/ă ești pentru mine. Fiecare zi pe care o petrec lângă tine este un motiv de bucurie. Te iubesc așa cum nu am mai iubit pe nimeni.”

„Ești pe primul loc în viața mea, ești persoana care îmi dă putere și fără tine totul ar fi mult mai dificil. Te ador!”

„Dacă îmi dai şansa de a-ţi demonstra că suntem suflete pereche, îmi voi petrece fiecare zi din viaţă sărbătorind Ziua Îndrăgostiţilor cu tine”

„Tu știi că iubirea nu cunoaște limite. Te iubesc până la cer și înapoi, de 1000 de ori. La mulți ani, sufletul meu pereche!”

„Dacă aș putea să retrăiesc un moment din viața mea, cu siguranță mi-aș dori să fie clipa în care te-am cunoscut. Este momentul care mi-a schimbat viața radical. Te iubesc!”

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Mesaje și SMS-uri de Valentine’s Day 2022 pentru soț și soție

„Te-am ales pentru o viață și îmi doresc să trecem împreună peste toate încercările. Te iubesc!”

„Ți-am jurat iubire veșnică și promit să îți dovedesc în fiecare moment al vieții cât de mult contezi pentru mine. Te ador!”

„Am pornit împreună pe același drum și, cu fiecare zi ce trece, îmi dau seama că a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Te iubesc!”

„Ceea ce simt eu pentru tine este dragoste adevărată. Nu mai pot trăi nici măcar o clipă pentru tine. Te iubesc și vreau ca lângă mine să cunoști fericirea în toate formele ei.”

„Știi că dragostea nu se explică, ea se simte. Cu toate astea, astăzi este o zi specială și vreau să îți spun că te iubesc enorm și că ești totul pentru mine!”

„Aș putea trăi fără apă, fără mâncare, dar nu și fără tine. Ești persoana care mă completează perfect. Te iubesc!”

„Nu aș putea să rezum în câteva cuvinte toată dragostea pe care ți-o port. Te iubesc și o să facă până și imposibilul pentru a-ți arăta acest lucru chiar și în cele mai dificile momente”

Citeste si: Când își serbează ziua de nume cei care poartă numele Sfântului Valentin. Se spune sau nu „La mulți ani!” pe 14 februarie 2022, de Valentine’s Day

Imagini și felicitări virtuale de Valentine’s Day 2022 

Uneori, o imagine poate impresiona mai mult decât un text. Dacă vrei să îi trimiți persoanei dragi din viața ta o  felicitare virtuală, acestea sunt câteva modele din care poți alege.

[Sursa: PixaBay]

[Sursa: PixaBay]

[Sursa: PixaBay]

[Sursa: PixaBay]

[Sursa: unsplash]

[Sursa: unsplash]

[Sursa: unsplash]

[Sursa: unsplash]

Citeste si: Când este, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul creștin ortodox. Ortodocșii nu îl sărbătoresc pe 14 februarie