Consiliul General al Capitalei a decis că Poliția Locală va putea confisca marfa comercializată ilegal de către vânzători ambulanţi neautorizaţi pe străzile din București. Aceștia vor risca amenzi de până la 5.000 de lei.
Poliția locală va confisca marfa vânzătorilor neautorizați
Vânzătorii ambulanți vor fi luați în vizor de către polițiștii locali. Potrivit unui proiect dezbătut de către Consiliul General al Capitalei, polițiștii locali vor avea dreptul să ridice marfa vânzătorilor ambulanți, dar să îi și amendeze.
Conform documentului, se interzice pe drumurile publice ale Municipiului București orice tip de comerț cu produse alimentare şi nealimentare în sediu fix şi ambulant.
Pentru persoanele fizice se vor da amenzi între 500 și 1.000 de lei
Potrivit proiectului inițiat de către consilierul municipal USR Nicorel Nicorescu, nerespectarea acestor prevederi se va sancționa cu amenzi de la 500 de lei la 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru persoanele juridice.
Totodată, bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea contravențiilor se vor confisca.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În referatul de aprobare semnat de inițiator se arată că: „În activitatea zilnică, polițiștii locali din cadrul DGPLCMB se confruntă frecvent cu fenomenul vânzătorilor ambulanți, mai ales în principalele intersecții, care oferă spre comercializare diverse bunuri, fără a respecta procedura de autorizare prevăzută de lege, motiv pentru care apreciem că măsura confiscării bunurilor comercializate în mod ilicit de către vânzătorii ambulanți neautorizați are un efect preventiv superior simplei aplicări a unei amenzi contravenționale, de cele mai multe ori neplătită de către persoana sancționată, cu atât mai mult cu cât multe dintre bunurile oferite spre vânzare în mod neautorizat pot pune
în pericol sănătatea populației :alimente ambalate, produse”.Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va face de către primarul general al Capitalei, primarii sectoarelor, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului București, din cadrul poliţiilor locale de sector şi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Polițiștii locali se confruntă des cu această problemă
Potrivit aceluiași document , poliţiştii locali se confruntă zilnic cu „cu fenomenul vânzătorilor ambulanţi, mai ales în principalele intersecţii, care oferă spre comercializare diverse bunuri, fără a respecta procedura de autorizare”.
Tot în acest document se arată că: „Apreciem că măsura confiscării bunurilor comercializate în mod ilicit de către vânzătorii ambulanţi neautorizaţi are un efect preventiv superior simplei aplicări a unei amenzi contravenţionale, de cele mai multe ori neplătită de
către persoana sancţionată, cu atât mai mult cu cât multe dintre bunurile oferite spre vânzare în mod neautorizat pot pune în pericol sănătatea populaţiei: alimente ambalate, produse”.Printr-un raport se arată că prin HCGMB 118/2004 sunt permise numai comercializarea ziarelor, revistelor, florilor, abonamentelor şi cartelelor de orice tip, care se va desfășura în structuri de vânzare cu sediu fix, amplasate cu respectarea planurilor de urbanism şi cu acordul PMB.
Sursă: capital.ro